Mulţi spun că Vama Veche este singura staţiune cu personalitate de pe ţărmurile româneşti ale Mării Negre. De fapt, termenul de „staţiune” este nepotrivit pentru micul sat din sud învăluit de stepa dobrogeană, iar vamaioţii l-ar considera un cuvânt nedemn pentru locul lor de vacanţă. Sursa: Andreea Dogar

Apropierea de Vamă începe să se simtă din Mangalia. Într-o staţie de autobuz, o fată blondă într-o rochiţă baby-doll, cu ciorapi groşi negri şi bocanci, se tot joacă învârtindu-şi cercelul pe jumătate desprins din buză. Nu pare să aibă mai mult de 15 ani. De jur împrejur e plin de bagaje. Alături, doi tineri îşi aşază rucsacurile burduşite pe o bancă. În mod sigur, un cort e înghesuit pe acolo.

FOTO evz.ro

Vama Veche, între autentic şi kitsch

“E singura staţiune ce se adresează unei nişe foarte exacte de turişti. E un brand creat de mama natură. Nu l-a creat nimeni. Locul ăsta s-a creat singur. E singurul brand de pe litoralul românesc. În străinătate, cu bani grei, foarte greu se reuşeşte să să realizeze un brand”, spune Gabi, proprietarul unui hostel construit din lemn, chiar la intrarea în localitate.

Vama Veche şi „turismul de plajă”

Istoria turismului în satul Vama Veche începe în jurul anului 1940. După tratatul de la Craiova din acelaşi an, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul, iar o parte din societatea mondenă care îşi făcea vacanţele la Balcic s-a orientat spre Vama Veche şi 2 Mai.

În perioada comunistă, apropierea de graniţă a ferit Vama de dezvoltarea pe care au cunoscut-o celelalte staţiuni de pe litoral. Cazarea la pescarii din sat sau la cort a devenit o soluţie la turismul instituţionalizat, organizat de stat, care se practica mai la nord. Frecventată de intelectuali, mai ales de clujeni, localitatea a devenit o oază a nonconformismului, în care se putea face nudism fără restricţii.

@