Sud-americanii au trecut de Japonia la penalty-uri şi s-au calificat în primele opt echipe ale lumii. Stadionul din Pretoria, un fel de Ghencea mai stilat, şi-a luat adio de la Mondiale cu jocul apendice al optimilor, Paraguay şi Japonia venind neinvitate la dineul granzilor.

Paraguayenii sunt mai puţini parcă în tribune. Nu le-au ajuns, probabil, banii şi pentru optimi. Urlă puternic în vuvuzelele strâmbe de plastic pe care au dat trei euro. Japonezii se uită oarecum dispreţuitor la ei. Au şi ei vuvuzele, dar din acelea scumpe, drepte şi îmbrobodite, de 20 de euro, numai bune de dus prietenilor.

Okada e poate singurul tehnician de la Mondial care începe al patrulea meci la rând cu aceiaşi 11 jucători. Cine ştie ce studii s-or fi făcut la Tokyo. Honda parcă a schimbat combustibilul, nu mai are acceleraţia din meciul cu Danemarca. Mai repede fug Okabe şi Matsui.

Micuţi şi aplecaţi la 45 de grade când aleargă cu mingea la picior, coboară aerodinamic, ca nişte motociclişti kamikaze, spre poarta în care trebuie să lanseze bomba. Dau repede din picioare, ca în maşina de piatră a familiei Flinstone, iar paraguayenii par un pic miraţi de energia pe care o degajă.

Santa Cruz, după ce a jucat toată viaţa în careul advers, e lipit acum de tuşa din dreapta. Se vede că nu-i convine, dar poate că şi ăsta e unul din secretele cu care sud-americanii ameninţă să înhaţe Mondialul.

Parcă s-au speriat de performanţă

Matsui îl scoate din amorţeală pe portarul Villar, cu o bombă în bară, iar Santa Cruz găseşte un culoar, dar trage greşit. Câteva minute mai târziu, Honda, rătăcit printre fundaşii Paraguay-ului, se trezeşte cu o minge la picior. E şi el surprins de lipsa de atenţie care i se acordă şi, amintindu-şi că nicio echipă din Asia nu a învins vreodată una din America de Sud, raşchetează balonul pe lângă bară.

Aşa s-au consumat cele ma