Sângerările gingivale apar la aproape jumătate din gravide. Radiografia dentară este contraindicată, mai ales în primul şi în ultimul trimestru de sarcină, iar pentru anestezie în cazul urgenţelor se vor folosi anumite substanţe.
Pentru a preveni posibilele probleme dentare din timpul gravidităţii, medicii recomandă femeilor un consult stomatologic înainte de planificarea unei sarcini. Astfel, se tratează din timp unele afecţiuni dentare care se pot agrava în timpul sarcinii.
„În acest fel, se poate face o igienizare profesională, ţesutul gingival poate fi examinat cu atenţie şi eventualele probleme de sănătate orală existente pot fi tratate din timp", recomandă medicul stomatolog Raluca Manea de la clinica Imperial Dent din Bucureşti.
Gravidele nu trebuie să îşi neglijeze igiena orală, aceasta putând preveni sau reduce riscul unor probleme dentare. Periajul trebuie să se efectueze de cel puţin două ori pe zi (dimineaţa şi seara), cu pastă de dinţi pe bază de fluor, iar pentru curăţarea spaţiilor dintre dinţi trebuie folosită aţă dentară. Este posibil ca stările de vomă de dimineaţa să facă dificil periajul dinţilor, caz în care se recomandă clătirea cu apă de gură.
În sarcină, tratamentul stomatologic se reduce la unele măsuri de igienizare a danturii (precum periaj profesionist) şi la urgenţe (abcese), restul lucrărilor (intervenţii chirurgicale sau parodontale) trebuind să se amâne pentru după naştere. Ca măsură de precauţie, tratamentele dentare în primul şi în al treilea trimestru de sarcină ar trebui să fie evitate pe cât posibil, deoarece acestea sunt momente importante pentru creşterea şi pentru dezvoltarea copilului.
Gingiile, mai sensibile
Transformările hormonale specifice gravidităţii favorizează apariţia inflamaţiilor gingivale (gingivita de sarcină), mai ales în condiţiile unei plăci bacteriene preexistente. Ging