Filmul „A-Team“ e atât de prost făcut, încât ieşi cel mai câştigat de la vizionarea lui dacă ai tras un pui de somn pe scaunul din sala de cinema. Producţia hollywoodiană e lipsită de logică și de coerenţă, iar efectele speciale sunt atât de grobiene, că şi un joc video ar arăta mai realist.
Imaginaţi-vă un an în care Hollywoodul ar fi forţat, graţie unei greve prelungite a consumatorilor, să nu mai facă filme cu supereroi, adaptări de seriale TV/jocuri video sau remake-uri ale unor filme ale anilor '80. Nu prea reuşiţi? Nici eu, pentru că ar însemna să fie cu 90% mai original. Dar mi-e teamă că s-ar apuca să atace în forţă anii '70 şi chiar n-aş vrea să-l văd pe Brad Pitt îmbrăcând un costum cu grăsime şi jucându-l pe Kurtz/Brando în „Apocalypse Now, Again".
Nu căuta să înţelegi...
Dacă „A-Team" aspiră să fie un film de acţiune mare şi debil, atunci îşi împlineşte ţelul. Dar chiar trebuia să fie atât de incoerent? Scenariul e aiuritor chiar de la început: vedem o misiune care urmăreşte un general corupt în Mexic.
Pare a fi o secvenţă de acţiune tipică pentru prologurile acestui gen de film, însă brusc ne dăm seama că, de fapt, ni se explică felul în care s-a format „A-Team". Mă rog, jumătate din echipă, pentru că Hannibal (Liam Neeson) şi Face (Bradley Cooper) se ştiau deja.
Oricum, momentul sfidează orice logică: B.A, un fost militar, se nimereşte să-şi conducă vagoneta prin deşertul mexican, fix atunci când Hannibal are nevoie de o maşină. Câteva minute mai târziu, Hannibal are nevoie de un elicopter şi de un pilot cu care să fugă şi se duce la un spital militar american, de unde îl colectează pe Murdock, care tocmai evadase de la nebuni.
Cum se face că, în epoca reducerilor bugetare, armata americană îşi permite să ţină un spital, plus un sanatoriu de lunatici, chiar în inima deşertului mexican? Evident că, dacă îţi pui pr
