Economistul Paul Krugman atrage atenţia că economia globală ar putea traversa o nouă perioadă de depresiune şi că guvernele ar trebui să fie preocupate de consumul în scădere şi de deflaţie. Preţul convingerii guvernelor, că o mărire a impozitelor şi o scădere a consumului vor conduce la creştere economică, va fi plătit de zeci de milioane de şomeri.

Recesiunile sunt ceva obişnuit, depresiunile sunt rare. Există doar două perioade în istoria economică a lumii care, la vremea lor, au fost etichetate pe scară largă ca „depresiuni": anii de instabilitate şi deflaţie care au urmat panicii din 1873 şi, respectiv, anii de şomaj generalizat ulteriori crizei financiare din 1929-1931.

Mai citeşte şi:

Când strânsul curelei se transformă în ştreang / Se adeveresc previziunile economistului Paul Krugman?

Nici Lunga Depresiune a secolului al XIX-lea şi nici Marea Depresiune a secolului XX nu au fost perioade de scădere continuă - ba chiar din contră, ambele au avut intervale în care economia a crescut. Numai că acele episoade de ameliorare nu au fost niciodată suficiente pentru a reface daunele prăbuşirii iniţiale.

Şi au fost, de fiecare dată, urmate de noi căderi. În prezent, mi-e teamă că ne aflăm în stadiile incipiente ale celei de-a treia depresiuni. Va fi probabil mai asemănătoare Lungii Depresiuni decât mult mai gravei Mari Depresiuni, însă costurile pentru economia mondială şi, mai presus de orice, pentru milioanele de vieţi afectate de absenţa joburilor, vor fi imense.

Această a treia depresiune va fi, în primul rând, un eşec politic. În toată lumea - şi cel mai recent la dezamăgitoarea întâlnire G20 de weekendul trecut - guvernele sunt obsedate de inflaţie când adevărata problemă este, de fapt, deflaţia. Guvernele ţin predici despre „strângerea curelei", când de fapt problema este consumul nesatisfăcător.

Nu