Purtând un titlu identic celui al monografiei lui Daniel Cristea-Enache despre I.D. Sîrbu, Un om din Est a stârnit, deja, reacţii contradictorii. În Cultura, Andrei Terian îl taxează drept mediocru, în vreme ce Daniel Cristea-Enache (în Observator cultural) vede în el, dimpotrivă, o izbândă a romancierului. Avem de a face e drept... doar cu un prim volum dintr-un ansamblu care nu ştim câte piese va conţine. Mai mult, nu ne putem da seama deocamdată nici măcar cine este acel om din Est. Dar nu-i bai: poate la al doilea volum vom afla cu toţii despre ce om estic e vorba. Iar oferta acestui prim tom se dovedeşte îndeajuns de elocventă pentru eventuale prognoze privind ansamblul.
Din păcate, încercarea prozatorului de a se reinventa ca romancier prin reciclarea vechilor trucuri din Caravana... şi Trenul de noapte nu convinge, deşi naraţiunea curge plăcut, dezinvolt de la început până la final. Pus pe fapte mari, în ciuda aparenţelor lejere, Ioan Groşan încearcă să cupleze cel puţin două reţete prestigioase din ultimul deceniu: în paginile cărţii se împletesc un roman politico-erotic al ultimilor ani de ceauşism şi un roman din categoria provinciei Mitteleuropene, autorul pompând în ultima parte probabil pentru impresia artistică... o bună doză de fantastic şi de metaliteratură, cu rezultate discutabile.
Citit în oglindă, incipit-ul trădează nu numai tracul în faţa paginii albe manifestat de personajele principale începând cu profesorul, scriitorul şi Don Juan-ul de provincie Nelu Sanepidu , ci şi tracul autorului de pe copertă, victimă a unei nevroze de performanţă: Un mare roman, îi trecu, stupid, prin minte. Ce dracu să înceapă cu aşa ceva?. Tema revine pe parcurs graţie scriitorului Iuliu Borna, ipostaza profesionistă a sus-menţionatului Nelu: Sta în faţa unei pagini albe din caietul roşu şi nu ştia ce să scrie. Şi cum să-nceapă? A
