Marea Revoluţie Gorbaciovistă din Decembrie ne-a fost livrată la pachet cu o şi mai mare minciună: teoria spontaneităţii, atât de dragă lui Ion Iliescu.
Am aflat astfel că poporul, nemaisuportând jugul comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu, doborând dictatura şi alungând tiranul. Numai nebunul de Ceauşescu vedea spioni şi agenturi la tot pasul...
Sună bine, nu? Exact ca în manualele de istorie scrise de propagandiştii comunişti, dar cu personaje schimbate. Reţeta este însă aceeaşi, pentru că şi propagandiştii sunt aceiaşi. De exemplu, Silviu Brucan şi Ion Iliescu. Antrenaţi în lupta de clasă a anilor '40-'50, cei doi şi-au desăvârşit opera în 1989-'90. De mare folos le-a fost revoluţia tehnologică, graţie căreia au avut la dispoziţie o armă formidabilă: Televiziunea.
La fel de spontan, în viziunea lui Ion Iliescu, a fost şi asaltul minerilor asupra Capitalei, în zilele de 14-15 iunie 1990. Pentru a-şi susţine teoria, fostul responsabil cu propaganda în Comitetul Central al PCR a construit asiduu imaginea apocaliptică a zilei de 13 iunie. „Legionari" şi „golani" drogaţi, pletoşi, cu buzunarele pline de dolari de la Raţiu, au luat cu asalt instituţiile statului, încercând să readucă la putere burghezo-moşierimea lacomă a anilor '30, care vrea să-i pună din nou pe ţărani cu gâtul în jug şi să-i afume cu ardei iute.
Graţie prestaţiei bolşevice a televiziunii conduse de Răzvan Theodorescu, academicianul-de-tinichea, am văzut cu toţii sticle cu benzină folosite pe post de cocktailuri Molotov, precum şi autobuze incendiate în Piaţa Universităţii. Acum, după 20 de ani, graţie câtorva tineri neastâmpăraţi de la „Adevărul", aflăm că totul a fost o regie de mare clasă. Martorii povestesc cum au fost aduşi de FSN (FSN-ul domnului Iliescu, se înţelege) şi asmuţiţi asupra Televiziunii, pentru ca apoi să fie filmaţi şi prezentaţi drept agenţ
