De la anuntarea deciziei Guvernului Boc de a majora TVA de la 19% la 24%, masura care a dat tonul la reactii dintre cele mai vocale in mediul de afaceri romanesc, consumatorii nu au aflat nici pana astazi cu cat la suta se va scumpi cosul de cumparaturi. Retailerii vorbesc despre calcule matematice, dar se feresc deocamdata sa dea un verdict.
“Cresterea TVA era o masura predictibila, cu atat mai mult cu cat efectul unei astfel de masuri este imediat si relativ sigur pentru bugetul de stat. Este o masura cu siguranta mai eficienta din punct de vedere al colectarii veniturilor bugetare decat ar fi fost majorarea cotei unice”, declara pentru Wall-Street Alexandru Vlad (foto), director executiv al Selgros Cash&Carry Romania, parte a grupului german Rewe.
Seful lantului de magazine a explicat ca in prezent se negociaza preturile nete cu furnizorii, aplicarea majorarii TVA urmand a se realiza matematic. “Teoretic, preturile vor creste exact cu procentul de majorare al taxei pe valoare adaugata”, spune Vlad, care adauga ca “zvonurile legate de majorari mai mari de 5% sunt emotionale si nu au un fundament real”.
Pe de alta parte, seful Selgros trage un semnal de alarma in ceea ce priveste deprecierea monedei nationale, un pericol considerat a fi mai mare decat majorarea TVA. “Deprecierea leului ar duce intr-adevar la o explozie a preturilor alimentare, dar si a celor nealimentare”, a mai precizat executivul.
Oficialii Carrefour, cel de-al doilea mare comerciant alimentar din Romania, nu au dorit insa sa comenteze pe marginea majorarii TVA. “Nu dorim sa comentam pe acest subiect” este raspunsul pe care Andreea Mihai, directorul de marketing din cadrul Carrefour Romania, ni l-a transmis cu privire la eventualele majorari de preturi pe care consumatorii le vor resimti odata cu cresterea TVA la 24%.
Acealasi raspuns l-am primit si de la oficialii