Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţie de criză: şomerii, relocaţi

Publicat in Adevarul, marți 29 iunie 2010 ·

Noul guvern britanic are un plan pentru reducerea şomajului şi creşterea mobilităţii forţei de muncă: le promite locuinţe sociale somerilor, dacă aceştia se vor deplasa în zone unde se găseşte mai uşor un loc de muncă.

Ministrul Muncii, Ian Duncan Smith, susţine că peste cinci milioane de britanici apţi de muncă nu au un serviciu pentru că preferă să locuiască în zone cu şomaj ridicat, datorită subvenţiilor pe care le primesc pentru întreţinerea locuinţelor.

Modificarea subvenţiilor

Guvernul britanic intenţionează să modifice actualul sistem de subvenţii, prin care o familie primeşte chiar şi 100.000 de lire pe an pentru locuinţele situate în zone scumpe, scrie „The Telegraf".

Avem o mulţime de persoane în vârstă în case proprietate a statului pe care nu-şi permit să le întreţină şi o mulţime de tineri cu doi copii care locuiesc în case cu un singur dormitor", spune ministrul britanic, sugerând că familiile fără copii ar putea fi obligate să părăsească locuinţele foarte spaţioase.

În prezent, niciun şomer nu-şi permite să se ducă să-şi caute de lucru departe de oraşele de reşedinţă pentru că ştiu că au puţine şanse să li se ofere un alt cămin.

Ministerul Muncii intenţionează să le faciliteze celor care renunţă la o casă socială să fie înscrişi în topul listei de aşteptare în zona în care intenţionează să se stabilească, mergând până la subvenţionarea costurilor de relocare, scrie „The Independent". Opoziţia spune că nu este prea clar cum va forţa guvernul consiliile locale să acorde noilor veniţi locuinţe.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 55 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Perechea Kudermetova – Mertens a câştigat turneul de dublu feminin, de la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea ruso-belgiană Veronika Kudermetova/Elise Mertens s-a impus duminică în finala de dublu feminin de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 10 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°