Va mai verifica cineva averile demnitarilor în România? De la Bruxelles primim o altă veste: statele membre care nu urmează procedurile de reducere a deficitelor şi datoriilor ar putea pierde accesul la fondurile europene. România nu poate avea o revenire economică sustenabilă crescând taxele. Germania îşi alege miercuri preşedintele, după demisia lui Horst Köhler. Sinonim cu spionajul, exotismul şi frivolitatea, numele Mata Hari făcea istorie la început de secol XX.
Va mai verifica cineva averile demnitarilor în România? Plenul Senatului a eliminat principalele atribuţii ale Agenţiei de Integritate. Tocmai din această cauză şeful statului întorsese actul normativ la Parlament. Acum însă este obligat să-l promulge. Ce ecouri va avea amputarea ANI la Bruxelles aflăm în 40 de minute.
Şi tot de la Bruxelles primim o altă veste, semn că pentru Europa disciplina bugetară nu e doar o vorbă-n vânt: statele membre care nu urmează procedurile de reducere a deficitelor şi datoriilor ar putea pierde accesul la fondurile europene. Olli Rehn, comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare propune sancţiuni preventive împotriva celor care cheltuie mai mult decât au şi ajung la deficite publice de peste 3% din PIB.
România nu poate avea o revenire economică sustenabilă crescând taxele. O spune ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti. De altfel, Camera Americană de Comerţ în România recomandă autorităţilor revenirea asupra deciziei de a majora TVA, pentru că impactul asupra mediului de afaceri va fi unul puternic.
Germania îşi alege miercuri preşedintele, după demisia lui Horst Köhler. O funcţie simbolică, dar de această data alegerile prezidenţiale au loc într-un context special, pentru că se transformă într-un veritabil test politic pentru viitorul coaliţiei conduse de Angela Merkel, a cărei popularitate este în scădere.
Sinonim cu spionajul, ex