Dintre cele 266 de vile controlate, 111 nu aveau nici măcar autorizaţie de construcţie. Primăriile din judeţ au termen patru luni să identifice pe teren unităţile de cazare
În urmă cu mai bine de două luni, prefectul Ion Gonţea a dispus efectuarea mai multor controale pentru identificarea unităţilor de cazare care funcţionează ilegal în judeţ. Au fost controlate autorizaţiile de funcţionare, de construcţie, de mediu şi PSI. Din păcate, bilanţul arată că puţine societăţi comerciale sau PFA-uri din turism funcţionează legal în proporţie de 100%. „Un aspect destul de interesant, dar şi foarte grav, este acela că în unele localităţi o parte a unităţilor de cazare nici măcar nu sunt înscrise în baza de date a primăriilor. Aici şi primarii sunt de vină că nu au mai reactualizat această bază de date”, a spus prefectul Ion Gonţea. În consecinţă, toate primăriile de din judeţ au termen ca până la data de 31 octombrie 2010 să aibă o evidenţă la zi cu toate unităţile de cazare din localităţi. „Au fost întâlnite situaţii în care putem afirma că se practică turism fără forme legale, fiind oferite preţuri pentru cazare, cu toate că imobilul este considerat de proprietar ca fiind locuinţă personală”, susţine prefectul Ion Gonţea.
În Predeal, din 88 de societăţi comerciale controlate, 33 nu aveau autorizaţii de construcţie, 43 nu aveau autorizaţie de mediu, 47 nu aveau autorizaţia PSI, iar 45 nu aveau certificatul constatator privind activitatea desfăşurată.
În localitatea Bran au fost verificate 79 societăţi comerciale, dintre care 27 unităţi controlate nu au putut prezenta autorizaţia de construcţie, 32 de pensiuni nu au autorizaţia de mediu, 50 nu au autorizaţiile PSI, iar 45 de firme nu au nici măcar certificatul constatator privind activitatea desfăşurată. În comuna Moieciu au fost verificate 99 pensiuni, dintre care pentru 51 nu s-au putut prezenta au