Zeci de parlamentari din coaliţia Angelei Merkel au făcut frondă şi nu l-au votat pe Christian Wulff, candidatul puterii. După ce la primul tur i-au lipsit 23 de voturi, Wulff a picat şi la al doilea tur, la diferenţă de opt voturi. Analiştii au văzut în asta un vot de blam la adresa cancelarului Merkel.
Stau la palavre, aşteptând rezultatul votului. Doi domni, cât se poate de adversari politici. Alături, doamnele lor. Una dintre ele îşi va însoţi, începând de vineri, partenerul de viaţă la palatul Bellevue, sediul din Berlin al preşedintelui Republicii Federale Germania.
Germania: stres în sistemul bancar de stat
Germania îşi alege preşedintele
La un moment dat, Joachim Gauck, candidatul opoziţiei social-democrate şi ecologiste, urmăreşte întreaga zarvă din sala de vot de la balconul rezervat invitaţilor împreună cu Bettina Wulff, soţia contracandidatului său, susţinut de conservatori şi liberali, şi de fiica acestuia, Annalena. Politica nu este întotdeauna o cazemată.
Joachim Gauck este alesul inimilor germane. Dar, scria, resemnată, în cursul dimineţii, presa din Republica Federală, lucrurile vor merge bine şi dacă preşedinte devine Christian Wulff. Între timp, în sala mare a Reichstagului, parlamentari federali (membri ai Bundestagului) şi oameni de rând trimişi de Parlamentele de landuri se perindă, în ordine alfabetică, prin dreptul urnei. M de la Merkel. Doamna cancelar ajunge, o priveşte în ochi pe juna blondă, tunsă scurt, care supraveghează, tehnic, votul - şi, gata!
Cu cine votat? Acum jumătate de an, pe când pastorul Joachim Gauck împlinea 70 de ani, dintre care mai mult de 20 petrecuţi pe baricadele civismului (o parte ca anti-comunist, o parte ca demascator al agenţilor STASI), Angela Merkel îi schiţa un portret de „omul de care Germania are nevoie".
Alături de Angela Merkel, în