Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădoiu la Piteşti: "Nu vom lăsa Argeşul să moară!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 30 iunie 2010 ·

După ce a fost retrogradată la masa verde în vara lui 2009 pentru scandalul „Mită pentru arbitrii”, F.C. Argeş a ratat revenirea în prima Ligă, iar antrenorul Cristi Negru a fost demis. Miercuri, managerul clubului din Trivale, Cătălin Barbu i-a propus lui Jean Vlădoiu să preia postul de antrenor principal la F.C. Argeş, iar fosta glorie a alb violeţilor a acceptat fără rezerve.

"Vin cu sufletul la F.C. Argeş”

"Ştiu că la ora actuală, F.C. Argeş trece printr-o perioadă foarte grea, dar vin cu sufletul la clubul care m-a format şi de la care am plecat în fotbalul mare. Nu am discutat despre contractul meu, despre bani sau condiţii. Trebuie să vedem ce jucători vor rămâne din actualul lot, şi cu cine vom pleca la drum. La început vom alcătui un lot în majoritate cu jucători tineri şi foarte tineri, plus cei cu experienţă care vor să rămână cu sufletul alături de F.C. Argeş. Cel mai important lucru este că nu vom lăsa ca F.C. Argeş să moară şi vom duce brandul mai departe, indiferent de actuala situaţie şi criză financiară”, spunea Jean Vlădoiu.

Din cauza datoriilor nu s-a găsit un investitor

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a încercat să găsească un investitor care să preia clubul F.C. Argeş, dar eforturile au fost în zadar. Nimeni nu vine să preia clubul cu datorii care depăşesc 200 de miliarde de lei, plus investiţiile ulterioare.

Au dat afară bucătăresele, şoferul şi pe antrenorul Ilie Bărbulescu

Clubul F.C. Argeş trece printr-o situaţie deosebit de grea din punct de vedere financiar. Jucătorii nu şi-au primit salariile de aproape trei luni, şi pentru că echipa nu a promovat în Liga I, jucătorilor le-au fost înjumătăţite contractele. Managerul clubului, Cătălin Barbu, spune că jucătorii şi-au primit contractele până în luna martie, ca în Liga I, iar acum acestea fiind înjumătăţite, ei şi-au primit banii în avans, ast

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°