Optimile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud au adus spectacol, dar şi greşeli de arbitraj, şi asta după ce meciurile din faza grupelor au avut cea mai mică medie de goluri din istoria competiţiei, iar finalistele turneului din urmă cu patru ani - Italia şi Franţa - au fost eliminate. Sursa: Reuters
REZULTATE OPTIMI DE FINALĂ
Uruguay - Coreea de Sud 2-1
Ghana - SUA 2-1 (după prelungiri)
Germania - Anglia 4-1
Argentina - Mexic 3-1
Olanda - Slovacia 2-1
Brazilia - Chile 3-0
Paraguay - Japonia 5-3 (după executarea loviturilor de departajare)
Spania - Portugalia 1-0
CEL MAI FRUMOS MECI
Duelul de la Bloemfontein: Germania - Anglia.
După un start echilibrat, germanii au înscris două goluri, speculând erorile grave din defensiva Angliei, însă oamenii lui Capello au revenit în meci cu ajutorul unui fundaş - Matthew Upson, care a redus din handicap înainte de pauză. Câteva minute mai târziu, Frank Lampard a înscris şi el, dar golul nu a fost validat. Mijlocaşul lui Chelsea a mai ratat o bună şansă de gol, dar nemţii au rezolvat meciul în minutele de final, când Thomas Muller a finalizat două superbe contraatacuri germane. Scor final: Germania - Anglia 4-1.
CEA MAI BUNĂ EVOLUŢIE
Brazilia
Criticile care înconjurau echipa lui Carlos Dunga au fost risipite de evoluţia brazilienilor în meciul cu Chile. Cu un joc echilibrat, mai ales între mijlocaşi şi fundaşii laterali, dar şi cu un atacant letal (Luis Fabiano), Brazilia nu le-a dat nicio şansă chilienilor, pe care i-a învins cu scorul de 3-0 - cel mai bun meci al turneului pentru "Selecao". Brazilia este neînvinsă în 33 de meciuri sub comanda lui Dunga şi cu Kaka şi Robinho în teren. Mai mult, brazilienii au câştigat 29 din cele 33 de partide.
CEL MAI BUN JUCĂTOR
Luis Suarez (Uruguay)
@N