Deputaţii din Comisia de Buget-Finanţe au dat aviz favorabil, miercuri, amendamentelor potrivit cărora se desfiinţează impozitul minim, iar cota TVA se reduce la 5% pentru alimente şi cereale, dar şi pentru construcţia de locuinţe. Decizia finală va fi luată abia în toamnă.
Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a discutat o propunere legislativă de modificare a Codului Fiscal iniţiată de un grup de parlamentari ai Opoziţiei.
Deputaţii prezenţi la şedinţă au adoptat, cu majoritate de voturi, amendamentele privind eliminarea impozitului minim, stabilirea TVA de 5% pentru livrarea de locuinţe noi, inclusiv terenurile pe care vor fi construite locuinţele, şi reducerea TVA la 5% la produsele alimentare.
Aceasta ar urma să se aplice "asupra bazei de impozitare pentru livrarea de pâine, carne proaspătă, lapte de consum, ulei vegetal şi zahăr, precum şi pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite, şi construcţia de locuinţe noi".
Potrivit preşedintelui comisiei, Viorel Şetefan, discuţiile asupra modificării Codului Fiscal vor fi reluate în toamnă, fără a se reveni asupra amendamentelor adoptate. "În mod cert, decizia finală se va lua în septembrie, când vom putea evalua în mod corect efectele majorării TVA", a declarat Ştefan, pentru "Adevărul".
Acesta a precizat că în condiţiile unei evaziuni fiscale pe TVA - la pâine şi produsele de panificaţie - de 72%, decizia de reducere a acestui impozit la 5% va reduce frauda. "La pâine, cota efectivă plătită este de puţin peste 5%. Acceptând să reduci TVA-ul la acest prag dispare miza evazioniştilor şi toată lumea va plăti", este de părere preşedintele Comisie de buget.
Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect de lege.