Un produs care până ieri costa 100 de lei, cu TVA de 19%, ar trebui să coste 104,2 lei, după aplicarea noii Taxe pe Valoarea Adăugată (24%). „Adevărul“ va urmări preţurile unor produse de bază din coşul de consum şi vă va spune dacă scumpirile generate de creşterea TVA sunt rezonabile sau exagerate.
Ca efect al majorării TVA cu cinci puncte procentuale (de la 19% la 24%), este firească şi o creştere imediată a preţurilor la majoritatea produselor şi serviciilor. Dar care este proporţia corectă a scumpirilor? Aritmetica ne arată că, în noul regim al TVA, plusul ar trebui să fie de 4,2% la preţurile finale.
Calcului e următorul: un produs aflat până ieri în vânzare la un anume preţ purta un TVA de 19%. Împărţind preţul vechi la 1,19, aflăm, aşadar, preţul produsului fără TVA. Acestuia îi asociem noua TVA, de 24%, adică îl înmulţim cu 1,24, rezultând astfel noul preţ. Diferenţa dintre vechiul preţ şi cel nou este de plus 4,2%.
Astfel că anunţurile panicarde care vorbesc de scumpiri şi de peste 10% nu pot fi susţinute de realitatea economică. Iar dacă, totuşi, se va întâmpla aşa, adică unii vânzători vor afişa preţuri cu peste 4,2% mai mari decât erau în zilele trecute, tot ceea ce depăşeşte acest prag este rezultatul unei specule încurajate de zvonuri.
Tocmai pentru a observa ce este speculă şi ce nu în viitoarele scumpiri, „Adevărul" vă oferă un instrument orientativ de evaluare, cu ajutorul căruia puteţi vedea dacă vânzătorii profită sau nu de creşterea TVA. E simplu: dacă preţul nou va fi cu peste 4,2% mai mare decât cel vechi, aveţi de-a face cu o scumpire incorect de mare.
O medie rezonabilă
Analistul economic Laurian Lungu, managing partner la Macroeconomica, a confirmat, pentru „Adevărul", că o creştere cu 4,2% a preţurilor - în condiţiile majorării TVA cu cinci puncte procentuale - ar fi „un reper rezonabil din punct de