Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irlanda a ieşit din recesiune în primul trimestru, cu o creştere economică de 2,7%

Publicat in Adevarul, miercuri 30 iunie 2010 ·

Irlanda a ieşit din recesiune în primul trimestru al acestui an, cu o creştere de 2,7% a Produsului Intern Brut (PIB) faţă de perioada octombrie-decembrie 2009, a anunţat miercuri Biroul Central de Statistică de la Dublin, potrivit Reuters.

Instituţia a subliniat însă că produsul naţional brut, considerat de mulţi economişti un indicator mai bun al situaţiei din economie, a scăzut cu 0,5% în acelaşi interval. PIB-ul Uniunii Europene şi cel al zonei euro au crescut în primele trei luni ale anului cu 0,2% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate la începutul lunii iunie de Eurostat.

România şi Letonia rămân în recesiune în 2010

România şi Letonia sunt singurele ţări din Europa şi Asia Centrală care vor înregistra scăderi ale economiei în acest an, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM), prezentat la începutul lunii iunie. PIB-ul României se va contracta cu 0,5%, după o scădere de peste 7% anul trecut, iar cel al Letoniei - cu 3,5% - după o scădere de peste 18% înregistrată în 2009. Economia Republicii Moldova ar urma să avanseze cu 2,5% în acest an şi cu 3,6% în 2011.

România ar trebui să recupereze o parte semnificativă din PIB în 2011, când se estimează că economia va creşte tot cu 3,6%. Recordurile de creştere economică în acest an, în regiunea studiată, aparţin Uzbekistanului şi Turciei, cu o evoluţie de 8,3%, respectiv 6,3%.

Urmează Georgia şi Federaţia Rusă, fiecare cu un avans de 4,5%. În contrast cu relansarea economică din alte regiuni, creşterea din Europa şi Asia Centrală a fost încetinită de ajustările puternice produse în unele state, din cauza dependenţei acestora de fluxurile de credit şi de deficitele mari de cont curent cu care au intrat în criză.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 42 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 8 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°