Dramele turneelor finale nu sunt provocate doar de vicierea unor rezultate (între timp, şeful fotbalului, Sepp Blatter, a deplâns cu lacrimi de crocodil greşelile arbitrilor, aşa că mergem înainte). Sursa: EVZ

Dacă acceptaţi includerea presei în circuitul mondial al fotbalului, sunt puţine deziluzii precum cele care îl încearcă pe un ziarist ce rămâne până la sfârşitul competiţiei, deşi echipa "lui" a plecat acasă mult mai devreme decât ar fi fost de dorit (îngăduiţi-i să întărească această afirmaţie celui care a "supravieţuit" şi el României, transmiţând de la faţa locului până după finala Europenelor din anul 2000). Un astfel de ziarist e Riccardo Pratesi.

Scăpat de povara corespondenţelor despre decepţionanta echipă a Italiei, jurnalistul care scrie pentru "La Gazzetta dello Sport" face o paralelă extrem de interesantă între Argentina şi Brazilia, naţionalele care au impresionat cel mai mult în grupe şi, apoi, în optimile de finală.

Sunt nenumărate similitudini între naţionalele care ar putea ajunge împreună în ceea ce continentul cu cinci din cinci echipe calificate din grupe ar socoti finala de vis. Şi Dunga, şi Maradona sunt contestaţi în ţările din care provin, lăsând acasă jucători văzuţi ca indispensabili, de la Ronaldinho şi Adriano până la Zanetti şi Cambiasso.

Ambele echipe au câte o tripletă ofensivă (Kaka- Robinho-Luis Fabiano, respectiv Messi-Tevez-Higuain), câte o "gură de foc" (Higuain - Fabiano), câte un "cap limpede" în faţa defensivei (Gilberto Silva, respectiv Mascherano), precum şi câte un superstar încă dator (Kaka/ Messi). Pare o "Copa Sudamericana", europenii consolându-se doar cu faptul că vor opune acestor favorite echipe care au arătat ce pot şi sigur pot mai mult.

De acord, Brazilia - Olanda şi Argentina - Germania sunt veritabile finale. Echipele sudamericane beneficiază de credi