Plângerile penale împotriva foştilor torţionari ai Securităţii se lovesc de scurgerea termenelor de prescripţie şi de lipsa voinţei legiuitorului. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
"Voi încerca să arăt unele fapte pe care le-am trăit, altele pe care leam aflat în diferite împrejurări şi care au avut o des făşurare anormală, aducând prejudicii prin aceea că s-a încălcat legalitatea, unii oameni fiind nedreptăţiţi (...). De consecinţele unora din aceste măsuri abuzive, ilegale, mi-am dat seama în decursul timpului." Cuvintele de mai sus îi aparţin fostului colonel de securitate Gheorghe Enoiu, fost şef al Direcţiei de Cercetări Penale.
Nu reprezintă căinţa faţă de victimele sale, ci o explicaţie pentru şefii Securităţii, dintr-un imens raport, datând din 1967.
În acel an, Gheorghe Enoiu a fost sancţionat chiar de regimul comunist, însă, mai mult decât atât, el însuşi a recunoscut, doar parţial însă, că a comis ilegalităţi ca anchetator.
Documentele din dosarul său de cadre, descoperit recent la CNSAS de cercetătorii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) vor fi depuse în dosarul deschis pe numele lui Enoiu în 2007, la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Numeroasele mărturii ale victimelor despre torturile practicate de Enoiu, pe care s-a bazat iniţial plângerea IICCMER, se pare că nu i-au convins până acum pe procurori, iar şansele ca Enoiu să fie judecat în cele din urmă par astăzi destul de mici. Alte două sesizări penale ale institutului, din totalul de şase, au fost soluţionate cu NUP.
Imprescriptibilitatea, în impas
În plângerea împotriva lui Gheorghe Enoiu acesta este acuzat de folosirea torturii în mai multe anchete, în special în cea privind aşa-zişii "ungarişti", respectiv tinerii arestaţi la sfârşitul anului 1
