Sebastian Vlădescu a descoperit ultima vulnerabilitate a bugetului: deţinuţii politici, bătrâneii aceia care au zăcut prin închisori pentru a le da posibilitatea politicienilor de astăzi să pună sau să taie o sută de lei la pensii.
După ce liderul ţărănist Ioan Diaconescu a solicitat statului despăgubiri de 18 milioane de euro şi a obţinut în instanţă 500.000, venerabilul liberal Radu Câmpeanu a anunţat că va apela şi el la tribunal şi, probabil, nu va fi singurul. Judecătorii Tribunalului Bucureşti i-au acordat marţi lui Emanoil Mihăilescu daune morale de 600.000 de euro pentru persecuţiile suferite în puşcăriile comunist şi procesele vor continua cu siguranţă.
Panica s-a instalat însă în rândul contabililor de la Finanţe. Un proiect de ordonanţă de urgenţă postat astăzi pe site-ul instituţiei arată care va fi mercurialul deţinuţilor politici pe timp de criză.
Motivaţia arată cam aşa:
“Având în vedere urgenţa şi necesitatea reglementării unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ţinând seama impactul semnificativ asupra bugetului de stat, generând implicaţii financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat, pe care îl va avea plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, stabilite în baza Legii nr.221/2009,întrucât cadrul legal crează premisele funcţionării optime S.C. „Fondul Proprietatea” S.A., având în vedere că nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art.115 alin.(4) din Constituţia României, republ