Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un film despre Prokofiev

Publicat in Dilema Veche, miercuri 30 iunie 2010 ·

Duminica trecută, TVR Cultural a programat un excelent documentar produs de Arte şi realizat de Yosif Feyginberg. Este vorba despre Prokofiev: jurnal neterminat, un film care analizează o perioadă din viaţa compozitorului rus din perspectiva jurnalului său, ţinut între anii 1918 şi 1936. Cum biografia lui Prokofiev este destul de puţin cunoscută, descoperirea acestui jurnal, considerat multă vreme pierdut, a fost o adevărată şansă. Însemnările, ca şi documentarul, încep cu momentul emigrării în Statele Unite, cînd compozitorul de 28 de ani era plin de speranţe, şi se sfîrşesc în anul 1936, cînd Prokofiev se decide să se întoarcă în Uniunea Sovietică şi renunţă la jurnal, conştient fiind că cele scrise în el s-ar putea să-i aducă necazuri în regimul lui Stalin. Documentarul urmăreşte perioada de 18 ani pe care a petrecut-o Prokofiev în Occident, cu imagini de arhivă, fotografii, decupaje din presa vremii, locuri pe unde a trecut, ilustrări cu fragmente din operele sau baletele compuse – şi totul contrapunctat cu fragmente din jurnal. Desigur, coloana sonoră a filmului este realizată cu piese compuse de Prokofiev în perioada respectivă: operele Dragostea celor trei portocale şi Îngerul de foc, baletul Pasul de oţel sau Concertul pentru pian nr. 2. În plus, naraţiunea este jalonată de intervenţii ale diferiţilor comentatori: Noëlle Mann (care se ocupă de arhivele Prokofiev), biograful Simon Morrison sau mărturii ale fiului Sviatoslav Prokofiev şi ale nepotului Serghei Prokofiev Jr.

În paginile de jurnal prezentate în documentar, Prokofiev povesteşte despre interogatoriul absurd la care a fost supus la intrarea în Statele Unite, despre succesul de public pe care l-a avut la concertele date peste Ocean şi, în paralel, despre greutăţile materiale cu care se confrunta, despre cei cîţiva cenţi pe care-i avea cîteodată în buzunar, despre rezistenţa criticilor şi a

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 28 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 39 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 36 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 14 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°