Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Galaţi are un surplus de 1.457 de bugetari. Vor fi concediaţi?

Publicat in Adevarul, miercuri 30 iunie 2010 ·

Ministerul Finanţelor a scos la iveală faptul că Galaţiul este printre municipiile unde s-au făcut angajări foarte multe în ultimii ani. Primăria are în prezent un număr de 2.200 de angajaţi, iar maximul prevăzut de Ordonanţă 273/2006 este de 800 de persoane la o populaţie cuprinsă între 200.000 şi 400.000 de locuitori.

Întrebat cum s-a ajuns ca Primăria Galaţi să aibă un surplus de 1.457 de angajaţi, viceprimarul municipiului Nicuşor Ciumacenco a răspuns: „Ştiu despre ce este vorba, dar mai multe date nu am acum. În momentul în care va apărea Ordonanţa de Urgenţă se va lua o decizie. Nu mă pot pronunţa la teatre, dar la Ecosal, ADP şi Poliţia Comunitară numărul angajaţilor este insuficient. Avem un oraş unde florile şi locurile de joacă sunt păzite de poliţiştii comunitari”.

Conform viceprimarului Ciumacenco, Primăria are în subordine Serviciul Public Ecosal, Administraţia Domeniului Public (ADP), Serviciul de Cadastru, Poliţia Comunitară, Teatrul Gulliver, Teatrul Dramatic şi Teatrul Muzical. Toate aceste servicii cumulează un număr de 2.200 de angajaţi, asta înseamnă că aproape jumătate din bugetul local se duce pe plata salariilor.

Proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea Legii 273/2006 privind finanţele publice stabileşte un număr maxim de angajaţi la nivelul autorităţilor locale, ceea ce va presupune, în unele cazuri, reduceri drastice de personal în rândul bugetarilor.

Documentul cuprinde aşa-numitele „standarde de personal” la nivel de judeţ, municipii, oraşe şi comune pentru toate instituţiile locale: primărie, instituţii culturale aflate în subordinea primăriilor (teatru, opera, filarmonica, casa de cultură), servicii publice (administraţia pieţelor, a parcurilor, poliţie comunitare).

În municipiile de 20.000 de locuitori, primăria trebuie să funcţioneze cu maximum 165 de angajaţi, iar în cel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 45 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 17 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 44 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 52 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 37 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 52 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°