O femeie îi acuză pe angajaţii unei firme de construcţii care s-a ocupat de reabilitarea termică a blocului în care locuieşte că i-au dărâmat balustrada balconului şi refuză să o repare de trei luni.
Adina Florea, care locuieşte la etajul unu al unui bloc de pe Calea Moşilor, din Bucureşti, îi acuză pe reprezentanţii firmei de construcţii Electrica Serv că, în urmă cu trei luni, i-au dărmat balustrada balconului şi nici până în ziua de astăzi nu i-au construit alta în loc.
Atât reprezentanţii Primăriei Sectorului 2, cei care au angajat firma de construcţii, cât şi oficiali ai Electrica Serv ne-au promis că săptămâna viitoare vor rezolva problemele femeii.
"Au terminat faţada blocului şi s-au făcut nevăzuţi"
"Administraţia blocului ne-a întrebat dacă vrem să «aderăm» la un program prin care Primăria Sectorului 2 ne va reface faţada blocului şi ne va pune geamuri din termopan la balcon, gratuit. Am acceptat. Au venit nişte specialişti, care au ajuns la concluzia că balustrada de la balconul principal nu mai prezintă siguranţă şi trebuie dărâmată", spune Adina Florea.
Ea adaugă că au trecut mai bine de trei luni de atunci, dar încă aşteaptă să i se facă alta în loc. "Au terminat întreaga faţadă a blocului şi s-au făcut nevăzuţi. Sunt foarte mulţi vecini nemulţumiţi de lucrare: unora nu li s-au montat geamurile (aşa cum s-a întâmplat şi la balconul meu mic), altora nu li se deschid ferestrele. Sunt şi cazuri unde nu a fost schimbată nici măcar tâmplăria veche. Însă la mine este de nesuportat: balconul a fost transformat într-o trambulină", afirmă femeia.
Pentru Adina Florea, propriul balcon a devenit un adevărat pericol. "Dacă nu eşti atent, poţi pica. Mi-e şi frică să ies pe balcon. Când o fac, mă ţin de ceva şi nu mă îndepărtez prea tare de uşă", adaugă bucureşteanca. Ea mai declară că directorul firme