Acum vreo două săptămîni, la Cluj, am stat de vorbă cu un vînzător de ziare. Tema principală (integrată într-un studiu mai amplu) era bacşişul pe care acesta îl primeşte (dacă îl primeşte…): în cazul lui era vorba de unul foarte mic. Care se încadra, mai curînd, în categoria de rest: oscila de la 10 bani la 50 bani. Şi despre care personajul nostru spunea că lumea i-l lasă în principal ca să nu se încurce cu mărunţiş.
Vînzătorul era vechi în profesie şi pensionar. Avea 62 de ani şi „activa“ în centru. Într-un chioşc Adevărul de tip vechi, despre care spunea că nu e prea confortabil. Vindea, evident, şi Dilema veche.
Discursul personajului era cu atît mai interesant cu cît era tipic pentru mulţi interlocutori de-ai mei, de-a lungul vremii, în timp ce făceam aşa-zisele „sondaje“ sau microtrotuare prin parcuri: o tendinţă de divagaţie de la subiectul principal (în cazul nostru, bacşişul) spre altele ale lui, personale sau general-umane, de viaţă şi de moarte…
La care s-a adăugat, avînd în vedere tema abordată, o anumită reticenţă abandonată treptat, timid… „Cinstea noastră ardelenească nu ne permite să luăm nici un ciubuc. Că noi am muncit, vorba aceea: eu-s pensionar, am 62 de ani. La noi cinstea şi omenia e mai mult. (sic!)“!
După care, discursul generalizant e ilustrat prin cazuri particulare: „Aţi văzut, i-am zis doamnei, staţi să vă dau 50 de bani, şi ea a zis mulţumesc…“
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Ceea ce înseamnă că doamna i-a lăsat cei 50 de bani, oarecum cu forţa. Dar situaţia respectivă nu e una tipică, ţine să precizeze vînzătorul. La ziare, bacşişul ţine de hazard şi de firea omului: „Sînt oameni care lasă 50 de bani şi oameni care nu lasă. Am păţit că mi-o dat 5 lei sau 10 pe un ziar şi am fugit după client să-i dau restul.“
De asemenea, nea