De numele lui „nenea Iancu“ din Haimanale, cel care nu a fost primit în Academie imputîndu-i-se „calomnierea valorilor naţionale“, dar care, şi azi, ne face să rîdem cu lacrimi, fiindcă, după mai bine de un veac, ne recunoaştem, doar cu alte haine, dar la fel de „imparţiali“, în personajele sale, este legat numele Berăriei Gambrinus, cîndva mai celebră decît Caru’ cu Bere. Unde se găsea Gambrinus-ul lui Caragiale? Pînă spre anii ’40, pe locul blocului cu turn şi ceas din colţul Căii Victoriei cu Cîmpineanu fusese imobilul Török-Fialkowski, iar pe locul următorului bloc, coborînd spre Cişmigiu, casa Mandy. În zorii veacului XX, Caragiale ţinea în Piaţa Teatrului, în casa Fialkowski, Berăria Cooperativă (această firmă se vede clar în filmul Mofturi 1900 al lui Jean Georgescu, dar de ea vorbeşte chiar scriitorul în schiţa Mici economii... publicată în 1900). În toamna anului 1901, Caragiale îşi încheia afacerile păguboase cu Berăria Cooperativă şi trecea alături, în casa Mandy, luînd în locaţie Berăria Gambrinus. Aceasta fusese înfiinţată înainte de 1900 în strada Cîmpineanu nr. 4, la parterul casei lui Franz Mandy, fotograful Curţii Regale (care-şi avertiza clienţii că este atît de ocupat încît „comande ulterioare vor fi executate chiar după mai mulţi ani“). Casa lui Mandy se găsea peste drum de intrarea în Loja Regală a vechiului Teatru Naţional (azi Hotel Novotel).

La Gambrinus, de multe ori, Caragiale, cu şorţul alb legat peste mijloc, îşi servea chiar el clienţii, ca să-i poată tachina cu umorul său sarcastic. Musafirii Gambrinus-ului erau gazetarii de la Universul şi Adevărul, plecaţi la vînătoare de ştiri şi cancanuri, actorii de la Naţional sărbătorind vreo premieră, unii scriitori – un mediu numai bun pentru „nenea Iancu“. Berăria Cooperativă şi Gambrinus nu sînt singurele experienţe în materie de cîrciumi şi berării ale lui Caragiale, ci, se pare, u