Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ING Asigurări: Vom suporta creşterea TVA din profit, fără majorări de tarife

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 30 iunie 2010 ·

ING Asigurări, cea mai mare companie din piaţa asigurărilor de viaţă, şi-a bugetat pentru acest an un profit la jumătate faţă de 2009, una dintre cauzele reducerii fiind şi majorarea TVA de la 1 iulie.

Cornelia Coman, directorul general al companiei, se aşteaptă la un profit net de 35-40 de milioane de lei (conform standardelor româneşti de contabilitate) în 2010, după ce anul trecut câştigul net s-a ridicat la 77,3 milioane de lei (18,3 mil. euro).

"Noi ne-am bugetat oricum un profit mai mic decât anul trecut, dar cu impactul creşterii TVA rezultatul se va duce şi mai jos. N-am calculat încă impactul, dar am decis că vom suporta creşterea TVA din profitul nostru. Probabil că o parte din cheltuieli vom reuşi să le micşorăm, dar altele vor creşte, cum ar fi cele cu chiria. Nu putem să începem acum să renegociem din nou chiriile pentru toate sediile", afirmă Coman (35 de ani), care conduce de doi ani ING Asigurări.

Companiile de asigurări sunt doar plătitori de TVA, pe care nu o pot recupera deoarece tarifele practicate de ei nu conţin această taxă, spre deosebire de alte industrii, unde TVA plătită poate fi compensată cu TVA încasată. Impactul majorării acestei taxe este însă mai mare în cazul companiilor de asigurări generale, unde costul cu despăgubirile cuprinde şi TVA, spre deosebire de cele de asigurări de viaţă.

Şi-ar putea reface bugetul de vânzări

ING Asigurări şi-a propus pentru anul acesta o creştere de 5% a primelor brute subscrise comparativ cu 2009, însă planul ar putea fi refăcut în următoarea perioadă, deoarece majorarea TVA va afecta venitul disponibil al populaţiei, ceea ce înseamnă că vânzările de asigurări de viaţă s-ar putea reduce. Totuşi, între mişcările din economie şi piaţa asigurărilor există un decalaj de aproximativ şase luni, astfel încât efectele majorării TVA s-ar putea vedea abia anul viitor. În 2009

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

GRAFIC Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 74,3%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani – rezultate înainte de contestații

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 arată că după prima corectare rata de promovare este de 72,1%, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor publicate de Ministerul Educației și

Rezultate Bacalaureat 2025 Notele la BAC au fost publicate pe edu.ro

Ziua Constanta acum o ora
După o perioadă plină de emoții și pregătiri intense, absolvenții de liceu se pregătesc să afle primele rezultate la Bacalaureat 2025. Astăzi, 20 iunie 2025, la ora 11:37, notele de la probele scrise au fost publicate pe site-ul oficial bacalaureat.

Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, poate părăsi România. Instanța i-a ridicat controlul judiciar

HotNews acum 47 minute
Curtea de Apel București a ridicat joi măsura preventivă a controlului judiciar impusă pe numele omului de afaceri Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Decizia este definitivă. „Admite în pa

Cele mai noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte este „stabil cardiac”, dar rămâne internat la ATI

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu este conştient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, a anunţat vineri Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte se află internat din 9 iunie. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Ili

Oficial de la DNA Șeful secției de neurochirurgie a Spitalului Militar „Carol Davila“ din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Colonelul Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar „Carol Davila“din Capitală, și alți doi medici au fost puși sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită. Pro

Alexandru Rafila l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital. „I-a transmis un mesaj de încurajare și de sprijin”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat joi, 19 iunie, pe Ion Iliescu la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul președinte se află internat din 9 iunie, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat. „În cursul zilei de ieri, 19 iunie, m

Peste 100 de militari români au participat la un important exerciţiu organizat de NATO în Polonia / Coalition Warrior Interoperability Exercise a reunit 3000 de participanţi din peste 40 de state aliate şi partenere ale alianţei nord-atlantice

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 100 de militari români au participat, în perioada 2–20 iunie, la cea de-a 26-a ediţie a Exerciţiului Coalition Warrior Interoperability eXploration, eXperimentation, eXamination eXercise (CWIX2

FOTO Poșta Română investește în uniforme moderne pentru angajați, cu un câștig financiar de 8 milioane de lei

Ziua Constanta acum o ora
Poșta Română face un nou pas important în procesul său de modernizare alocând 2,5 milioane de lei pentru achiziția unei noi serii de uniforme funcționale și personalizate pentru angajați. Investiția în imagine vine cu un beneficiu dublu: o economie

Rezultate Bacalaureat 2025 Doi elevi din Constanța au obținut media 10 la BAC

Ziua Constanta acum 51 minute
Absolvenții de liceu au aflat astăzi, 20 iunie 2025, primele rezultate la Bacalaureat 2025, după o perioadă marcată de emoții și pregătiri intense. Constanța se mândrește cu două medii de 10: un elev de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia și unul

Accident grav în județul Botoșani, cu o ambulanță implicată: Doi tineri au murit pe loc, alți patru oameni au fost răniți

HotNews acum 4 ore
Doi tineri în vârstă de 18 și 21 de ani au murit, iar alte patru persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri după ce o mașină s-a ciocnit cu o ambulanţă, pe E 58, în judeţul Botoşani, anunță ISU Botoșani, citat de Știri Botoșani. Accidentu

Vremea

București
acum

23°
vin.

16°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

19°
vin.

16°/23°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/26°
lun.

14°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

17°/24°
dum.

16°/23°
lun.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/31°
lun.

15°/34°