Liberalii încep să se deprindă cu ideea că au ales greşit, Crin Antonescu nu e cea mai potrivită persoană pentru a conduce partidul. Cu toate acestea, nu o spun direct şi pe faţă. Au mîndria lor: au greşit, suportă consecinţele. Unii, mai puţin rafinaţi, cu un papion pus mai strîmb, procedează aşa. Alţii, în schimb, doar şuşotesc despre autoritarismul lui Crin, despre faptul că nu sînt consultaţi în decizii. pe care le află de prin tocşourile la care participă Antonescu. Şi, mai ales, despre absenţele lui Crin de la sediul partidului. Că despre alea de la Senat vorbeşte toată lumea, au devenit subiect public. Nume grele din PNL se gîndesc, tot mai des, la o soluţie. Şi aşteaptă momentul. Alţii, adversari recunoscuţi ai actualului preşedinte PNL îşi pun întrebarea dacă unificarea dreptei se împiedică în Băsescu sau în Crin. Tot ei spun, prin diverse cercuri, că dacă se mai ţin mult lipiţi de pulpana PSD vor pierde pe termen lung. Şi nu vor asta.
Pe scurt, PNL-ul nu e chiar atît de strîns unit în jurul preşedintelui său. Pentru că e greu să te solidarizezi cu o absenţă.
Pentru comentarii vă aştept aici
Liberalii încep să se deprindă cu ideea că au ales greşit, Crin Antonescu nu e cea mai potrivită persoană pentru a conduce partidul. Cu toate acestea, nu o spun direct şi pe faţă. Au mîndria lor: au greşit, suportă consecinţele. Unii, mai puţin rafinaţi, cu un papion pus mai strîmb, procedează aşa. Alţii, în schimb, doar şuşotesc despre autoritarismul lui Crin, despre faptul că nu sînt consultaţi în decizii. pe care le află de prin tocşourile la care participă Antonescu. Şi, mai ales, despre absenţele lui Crin de la sediul partidului. Că despre alea de la Senat vorbeşte toată lumea, au devenit subiect public. Nume grele din PNL se gîndesc, tot mai des, la o soluţie. Şi aşteaptă momentul. Alţii, adversari recunoscuţi ai actualului preşedinte PNL îşi pu