Casă îi împace pe sătenii din Parva şi din Rebra, lăcaşul monahal a adoptat numele ambelor localităţi.

Sute de pelerini s-au rugat, marţi, la Mânăstirea Rebra-Parva din Bistriţa-Năsăud care şi-a sărbătorit hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, lăcaşul de cult care a luat numele satelor la hotarul cărora a fost construită tocmai pentru ca localnicii să nu îşi mai dispute lăcaşul de cult.

Iniţial, mânăstirea de călugări reînfiinţată în 1993 de părintele Paisie Iloaie care s-a întors acasă după ce mult timp a petrecut la Mânăstirea Turnu din Vâlcea, s-a numit Parva. De altfel, 15 icoane de patrimoniu din secolul al XVII-lea aflate la Biserica Ortodoxă Parva au fost retrocedate mânăstrii, care a fost distrusă undeva în 1782, odată cu desfiinţarea tuturor ordinelor călugăreşti din Transilvania, catolice sau ortodoxe. Călugării de la Mânăstirea Parva au fost alungaţi, dar bisericuţa a rămas intactă.

De atunci, mânăstirea a mai fost locuită temporar de călugări până la 1822, când biserica din lemn a fost demontată şi mutată mai întâi în cimitirul vechi, iar de acolo, la scurt timp, pe locul unde se află în prezent şi biserica parohială.

Supărare pe vecini

Localnicii din Rebra nu au vrut să accepte niciodată faptul că mânăstirea ar fi a vecinilor din Parva. Au căutat vechile hărţi ale satului şi au arătat că mânăstirea e a lor, fiindcă e pe graniţele comunei Rebra. Ca să pună capăt disputelor, călugării au acceptat să-şi denumească mânăstirea Rebra-Parva.

Imediat după ce a fost reînfiinţată, Mânăstirea Rebra-Parva a fost distrusă de o alunecare de teren. Stareţul Paisie a reuşit să o ridice la loc, dar după aceea a plecat la Muntele Athos şi apoi nu s-a mai întors la Rebra-Parva, unde tot el a impus pravila practicată la Mânăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea unde se copiază, de asemenea, modelul Muntelui Athos.

Totuşi, deşi au regre