Universitatea a ajuns în Austria la Kaprun, acolo unde se va pregăti timp de două săptămâni, perioadă în care va susţine cinci meciuri amicale. După o perioadă de acomodare la efort efectuată în Bănie, jucătorii Universităţii Craiova au plecat ieri-dimineaţă spre Kaprun (Austria), locul unde îşi vor stabili tabăra pentru următoarele două săptămâni de pregătire. Deplasarea s-a făcut cu avionul, direct din Craiova, alb-albaştrii aterizând la München, iar din Bavaria şi-au continuat drumul spre ţara lui Mozart. Craiovenii s-au cazat la hotel „Toni" din Kaprun, un stabiliment confortabil de patru stele, care oferă printre altele piscină acoperită, sală de fitness modernă şi saună, toate necesare juveţilor pentru şedinţele de refacere de după jocuri. În Austria, Universitatea va intra pe mâna lui Ţicleanu, după ce în ultima săptămână jucătorii au fost struniţi de directorul tehnic Sandu Tăbârcă şi de preparatorul fizic Gabriel Poch. Lui „Chiose" îi revine misiunea să-i aşeze în teren pe olteni şi să găsească formula cea mai bună pentru a avea un start de campionat mult mai bun decât în alţi ani. Lotul deplasat de Ţicleanu la Kaprun este alcătuit din următorii fotbalişti: Lung, Hotoboc, Nedelcovici - portari; Dănănae, Buleică, Găman, Iliev, Barbu, I. Popescu, Bărboianu, Buşu, Prepeliţă, Dilevski, Gargorov, Ologu, Nicolae, Gângioveanu, Firţulescu, Roman, Gogoşoiu, M. Costea, Dina, Piţurcă, Stoianof, Antchouet - jucători de câmp. Noutatea ar fi Nedelcovici, preferat ca al treilea portar în locul lui Mecea, care va fi cedat la Mătăsari. Piţurcă Jr. a plecat accidentat Dintre cei 25 de jucători deplasaţi de Universitatea Craiova în Austria, doar unul are probleme medicale. Este vorba de Alex Victorio Piţurcă, unul dintre atacanţii Ştiinţei. Piţurcă nu este încă refăcut, dar staff-ul echipei din Bănie speră să-l recupereze până la primul amical, cel de pe 2 iulie. Celelalte me