Fiorentina a cerut să-i întrerupă urgent salariul "Briliantului", dar avocaţii apărării au obţinut o amânare
Pe terenul Colegiului de Arbitraj al ligii italiene, conducerea Fiorentinei şi avocaţii lui Adrian Mutu au început războiul pe marginea plăţii salariului "Briliantului".
Potrivit Gazzetta dello Sport, Colegiul de Arbitraj a admis ieri obiecţia preliminară a avocaţilor lui Mutu, potrivit căreia nu ar exista motive pentru o procedură accelerată în cazul în care Fiorentina cere întreruperea plăţii salariului atacantului pe perioada celor nouă luni de suspendare pentru dopaj.
"Consiliul de Arbitraj a admis excepţia solicitată de avocaţii lui Mutu de imposibilitate a unei proceduri de urgenţă. Fiorentina şi avocaţii jucătorului român se vor întâlni din nou la liga italiană după o procedură ordinară care necesită prezenţa unui judecător. Pe scurt, se porneşte din nou", notează cotidianul italian în ediţia de ieri.
Avocatul jucătorului român, Paolo Rodella, s-a arătat mulţumit. "Aceasta este o decizie importantă, deoarece, dacă nu am fi ridicat problema acestei excepţii, vinerea trecută ar fi putut fi definită deja problema. În schimb, aşa cum este drept, se va trece la o procedură ordinară."
Potrivit aceleiaşi publicaţii, în această perioadă va urma o audiere în faţa unui judecător, apoi, dacă o reconciliere între cele două părţi nu va reuşi, se va reveni în faţa Colegiului de Arbitraj, care va decide dacă aprobă sau nu cererea Fiorentinei de întrerupere a plăţii salariului pe perioada suspendării sau cel puţin reducerea sa la jumătate. Cazul în care clubul AC Fiorentina cere întreruperea plăţii salariului lui Mutu în perioada de nouă luni de suspendare pentru dopaj a avut o primă înfăţişare vineri în faţa Colegiului de Arbitraj al Ligii Profesioniste Italiene de Fotbal. @N