Sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud ce vor începe pe 2 iulie vor aduce faţă în faţă economii dezvoltate, economii în curs de dezvoltare, unele cu potenţial ridicat de creştere, dar şi o economie africană săracă.
Germania şi Olanda, două dintre statele europene "cu greutate", vor fi puse faţă în faţă cu Argentina şi Brazilia, două economii emergente din America Latină. Germania are cea mai mare economie europeană, şi în pofida crizei financiare şi a măsurilor de austeritate anunţate, este de aşteptat să crească cu 1,2% în 2010. Olanda, a opta ţară a lumii după PIB per capita, stă mai bine decât Germania la acest capitol, cu 28.721 euro comparativ cu 24.603 euro, potrivit FMI.
Brazilia, membră a grupului de state BRIC - Brazilia, Rusia, India, China - stă bine nu numai la numărul de trofee câştigate, ci şi la capitolul potenţial economic, în condiţiile în care creşterea economică este estimată la 5,5%.
În ceea ce priveşte avansul economic cel mai bine stă însă Uruguay, cu 5,7%. Printre statele ajunse în fazele finale se mai numără Ghana, singurul stat african ajuns în această etapă a competiţiei. Ţara este totodată cea mai săracă naţiune rămasă în cursă, cu un PIB per capita de 1.115 euro, de 27 de ori mai mic decât al Olandei.
Sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud ce vor începe pe 2 iulie vor aduce faţă în faţă economii dezvoltate, economii în curs de dezvoltare, unele cu potenţial ridicat de creştere, dar şi o economie africană săracă.
Germania şi Olanda, două dintre statele europene "cu greutate", vor fi puse faţă în faţă cu Argentina şi Brazilia, două economii emergente din America Latină. Germania are cea mai mare economie europeană, şi în pofida crizei financiare şi a măsurilor de austeritate anunţate, este de aşteptat să crească cu 1,2% în 2010. Olanda, a opta ţară a lumii după PIB per capit