Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olandezii de la Akzo Nobel au pornit la vânătoare de producători de vopsele

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 30 iunie 2010 ·

Grupul olandez Akzo Nobel, cel mai mare producător de vopsele din lume, cu afaceri anuale de 13,9 mld. euro, se află în discuţii incipiente cu cei mai mari cinci jucători de pe piaţa locală, cele mai avansate fiind cu producătorii care sunt deţinuţi de fonduri de investiţii.

Chiar dacă nu au dat nume, olandezii îi curtează pe Fabryo, Policolor sau Deutek, companiile deţinute de fonduri de investiţii, care şi-au restructurat în ultimii doi ani portofoliile de produse pentru a fi mai atractive pentru mari jucători internaţionali din industria de vopsele, precum Akzo Nobel, PPG (SUA), BASF Coatings (Germania) sau Tikkurila (Finlanda).

Până acum giganţii străini din vopsele nu au derulat nicio achiziţie deşi tatonează piaţa locală încă din 2006 - 2007.

Totuşi, pentru că "piaţa nu este stabilă", o viitoare tranzacţie va avea loc cel mai devreme în 2011.

Akzo Nobel, care importă lacuri şi vopsele, avea deja cumpărat încă din 2007 un teren de trei hectare lângă Braşov, pentru construcţia unei fabrici, însă a renunţat la investiţie încă de atunci. "Suntem deja în discuţii iniţiale cu mai multe fonduri de investiţii care deţin producători de lacuri şi vopsele pe piaţa locală. Ţinta noastră sunt primii cinci jucători, care au cote de piaţă apropiate. Probabil că anul acesta nu va fi încheiată nicio tranzacţie, pentru că piaţa nu este stabilă, însă o achiziţie va avea cu siguranţă loc", spune Marius Pintea, market manager al Akzo Nobel Coatings, subsidiara locală a grupului Akzo Nobel. Construirea fabricii ar fi trebuit să fie demarată în septembrie 2007, dar proiectul a fost oprit din cauza crizei financiare, iar terenul va fi cel mai probabil vândut.

"Între a construi şi a face o achiziţie preferăm a doua variantă. Cumpărarea terenului nu a fost cea mai fericită investiţie", a spus Pintea.

Cei mai mari jucători de pe piaţa locală de lacuri ş

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Performanță pentru UNDER 19! România va juca semifinala în Giulești, după 3-0 cu Danemarca

Gandul acum 35 minute
Reprezentativa U19 a României s-a calificat joi în semifinalele Euro U19, după ce a dispus cu 3-0 de echipa naţională U19 a Danemarcei, în ultimul meci al tricolorilor în grupa A a competiţiei. În celălalt meci al grupei A, Spania a dispus cu 5-0 de

Anca Dragu a aterizat de urgență la București / SURSE: Urmează să se vadă cu președintele Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Fostul ministru de Finanțe în cabinetul tehnocrat Cioloș, Anca Dragu, a aterizat în această seară, în jurul orei 20:00, la București cu o cursă aeriană din capitala Republicii Moldova. Sursele Gândul spun că aceasta urmează să se vadă cu Nicușor Dan

Blocajul de la Cotroceni – firul evenimentelor. „PSD nu intră în această aventură”

Mediafax acum o ora
Însă, la Palat, discuția a fost una scurtă și „totul părea OK”, precizează sursele Gândul. Potrivit informațiilor, Nicușor Dan ar fi trebuit să anunțe numele premierului desemnat joi seară sau vineri dimineață, cel mai târziu. Însă, după-amiază, luc

Un bărbat din Craiova a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat soţia şi a încălcat un ordin de protecţie / La locuinţa sa au fost găsite un pistol şi cartuşe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Craiova a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat soţia, dar şi pentru că a încălcat un ordin de protecţie şi s-a apropiat de o femeie de 25 de ani, deşi avea

George Simion, despre varianta Anca Dragu premier: „Toți parlamentarii AUR vor vota contra. Este ultima dovadă a implicării Franței în anularea alegerilor”

Adevarul acum 35 minute
George Simion, președintele AUR, a anunțat, într-un mesaj postat pe Facebook, că parlamentarii din partidul său vor vota împotriva unui Guvern condus de Anca Dragu, fost senator USR, președinte al Senatului României și actual guvernator al Băncii Na

Sorin Grindeanu: Noi am spus că ne ținem de ceea ce discutasem înainte, acel acord politic care prevedea rocada

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu a explicat, joi seara, că la negocierile purtate cu celelalte partide s-a discutat despre un acord politic care prevedea rocada. „Când am fost noi, lucrurile au fost cât se poate, de clare, atunci când am fost noi, discuția s-a termi

Compania de Drumuri a câștigat definitiv un proces cu miză de peste 80 de milioane de lei pentru întârzierile în finalizarea Podului de la Brăila

G4Media acum 58 minute
Compania de Drumuri (CNAIR) a câștigat definitiv la Curtea de Apel București un proces cu WeBuild, cu privire la întârzierile în finalizarea Podului de la Brăila, conform informațiilor verificate de Economedia. Antreprenorul italian trebuie să achit

PSD amână dezbaterea internă privind intrarea la guvernare. „Trebuiau îndeplinite două condiţii esenţiale”

Adevarul acum 2 ore
Partidul Social Democrat (PSD) a transmis joi seară, 19 iunie, că trebuia ca vineri, la ora 13:00, să aibă loc o dezbatere internă, dacă erau îndeplinite „două condiţii esenţiale: 1. Stabilirea planului de măsuri fiscale; 2. Desemnarea premierului”.

UPDATE - PSD anunţă că amână dezbaterea internă programată pentru vineri, pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare: PSD nu poate cere membrilor de partid un vot în alb, în absenţa unui plan fiscal agreat şi a unei propuneri de premier

News.ro acum o ora
Reprezentanţii PSD anunţă că amână dezbaterea internă programată pentru vineri, în cadrul căreia membrii formaţiunii urmau să fie consultaţi pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare. ”PSD nu poate cere membrilor de partid un vot

Gândul prezintă Best Of Marius Tucă Show – vineri, 20 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Valentin Stan și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu dezvăluie bătălia sa din jus

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/32°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/27°
Iasi
acum

21°
joi

18°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/25°
Constanta
acum

21°
joi

19°/29°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

16°/31°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
Timisoara
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

13°/31°