Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leka noşt, Venus! » Sora cea mare a familiei Williams a fost eliminată de Pironkova!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 30 iunie 2010 ·

Bulgăroaica Ţvetana Pironkova a scos-o ieri din cursă pe cvintupla campioană de la Wimbledon, Venus Williams.

Sferturile de finală ale tabloului feminin, disputate ieri, le-au trimis în faza următoare pe deţinătoarea titlului, Serena Williams, pe rusoaica Vera Zvonareva, valoroasă, dar fără un rezultat important în turneele de Mare Şlem, dar şi două surprize: bulgăroaica Ţvetana Pironkova şi cehoaica Petra Kvitova. Cea mai şocantă rămîne eliminarea lui Venus Williams, care a cedat pentru a doua oară în carieră în faţa Pironkovei. Prima dată s-a întîmplat tot într-un concurs major, la Australian Open 2006, în turul 1. Atunci bulgăroaica a învins cu 9-7 în decisiv, după un meci ciudat. Ieri însă, americanca s-a predat în două seturi. A făcut, într-o oră şi 25 de minute, 29 de greşeli neforţate faţă de numai 6 ale adversarei. A servit şovăitor şi a lăsat impresia că, şi dacă ar mai fi jucat zece seturi, tot n-ar fi ieşit din pasa proastă. De partea cealaltă, Ţvetana a fost sclipitoare, a evoluat fără frică şi a meritat din plin victoria. "Cred că oamenii sînt fericiţi în Bulgaria şi poate sînt în prim-plan la ştiri acolo", a spus ea după victoria care o propulsează în semifinalele de la Wimbledon.

Serena, în schimb, a jucat cu atenţie şi concentrare contra lui Na Li. A cîştigat cu 7-5, 6-3 şi se îndreaptă spre un nou titlu. Vera Zvonareva va disputa a doua semifinală de Grand Slam a carierei, după Australian Open 2009, după ce s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-2 în meciul cu Kim Clijsters. "Sfertul" intruselor a dat-o învingătoare pe Petra Kvitova, 4-6, 7-6 (8), 8-6, dar asta după ce Kaia Kanepi a ratat şase mingi de meci.

Bulgăroaica Ţvetana Pironkova a scos-o ieri din cursă pe cvintupla campioană de la Wimbledon, Venus Williams.

Sferturile de finală ale tabloului feminin, disputate ieri, le-au trimis în faza ur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenționare de călătorie pentru români, emisă de MAE: Cod galben de ninsori în Bulgaria

Ziare.com acum o ora
Atenționare de călătorie pentru Bulgaria emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această țară sunt avertizați că, în conformitate cu datele transmise de Institutul

20 de persoane implicate într-un accident în Giurgiu, o femeie a murit

Libertatea acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc luni seară, 11 noiembrie, pe DN6, în apropierea localității Valea Plopilor, județul Giurgiu, după ce un microbuz cu 19 persoane a lovit o mașină în care era doar șoferița în vârstă de 50 de ani. Aceasta a fost găsi

Ciolacu, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR: Am avut un vot în Consiliul Naţional, am dat în scris, ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior?

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD Marcel Ciolacu afirmă, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR, că el a văzut în schimb că s-a făcut majoritate PNL-AUR la Slatina şi la Iaşi. Ciolacu a amintit că a fost un vot în Consiliul Naţional al PSD care a decis că social-democr

Proiect votat în Senat: Închisoare cu executare pentru conducerea fără permis

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Senatul a votat luni în unanimitate o iniţiativă „esenţială pentru limitarea şi prevenirea iresponsabilităţii pe şosele”. Propunerea de modificare a Codului Penal pentru înăsprirea pedepselor celor care încalcă legea şi pun vieţil

CNAIR: Circulaţia pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide începând de marţi - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Circulaţia rutieră pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide, începând de marţi dimineaţă, pe tronsonul cuprins între Piscul Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu). Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a

Tătaru rămâne sub control judiciar: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea acestuia

Mediafax acum 5 ore
În cadrul şedinţei de judecată de luni, completul Secţiei Penale a ÎCCJ a pronunţat încheierea finală de respingere a plângerii. Judecătorii au decis să menţină măsura preventivă de control judiciar dispusă împotriva lui Nelu Tătaru în dosarul nr. 1

Maşini incendiate în Arad – Au fost identificaţi doi bărbaţi, unul fiind arestat pentru distrugere / Celalalt este cercetat pentru instigare

News.ro acum o ora
Un bărbat de 39 de ani a incendiat cele patru autoturisme care au ars în urmă cu o săptămână, pe o stradă din Arad. Acesta a fost arestat preventiv, iar cel care l-a instigat, un bărbat de 48 de ani, a fost reţinut. ”În urma investigaţiilor efectuat

Marius Tucă Show începe marți, 12 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Isărescu, întrebat dacă vor exploda facturile la energie: Nu au cum să explodeze/ Nu avem un scenariu din ăsta exploziv/ Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează

News.ro acum 6 ore
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că preţurile la energie nu au cum să explodeze, că nu există un asemenea scenariu la BNR. ”Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează.

Joe Biden și Kamala Harris, prima apariţie comună după alegeri. La ce eveniment au participat

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a participat luni la ceremoniile de marcare a Zilei Veteranilor alături de vicepreşedinta sa Kamala Harris, fiind prima lor apariţie comună după înfrângerea suferită de democrată în faţa lui Donald Trump la alegerile

Vremea

București
acum

lun.

4°/8°
mar.

4°/6°
mie.

6°/9°
joi

5°/8°
Iasi
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/11°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

4°/13°
mar.

5°/12°
mie.

9°/12°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/8°
mar.

-0°/8°
mie.

2°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/8°