O tânără de 24 de ani a ajuns aseară, în stare gravă la spital, după ce a fost implicată într-un accident rutier în comuna Scoarţa.
Detaşamentul de pompieri Târgu-Jiu a intervenit aseară, în jurul orelor 20.30 cu o autospecială pentru descarcerare unei persoane implicate într-un accident rutier, care s-a produs în comuna Scoarţa, între doua autoturisme respectiv Dacia Logan şi Ford. La faţa locului s-a deplasat echipă din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti, care, în urma primelor cercetări efectuate, a stabilit că Liviu P., de 26 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un Ford proprietate personală pe DN 67, în comuna Scoarţa, sat Pişteşti din Deal, a efectuat neregulamentar manevra de depăşire a unui alt autoturism şi intrând pe sensul opus de circulaţie, s-a tamponat cu autoturismul Dacia Logan condus de Gabriel B., de 28 ani, din Târgu-Jiu.
În urma accidentului a rezultat rănirea lui Gabriel B. şi a Danielei B. pasagera din faţă drepta, de 24 ani.
Urmare a testării cu aparatul alcool-test, a rezultat că cei doi conducători auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.