Florin Constantinescu La inceputul acestei saptamani, senatorul PSD, Florin Constantinescu, a adresat, în Plenul Senatului, o întrebare Ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, referitoare la un proiect de construire a 76 de apartamente în Municipiul Pascani. Necesitatea construirii unor blocuri ANL a aparut în anul 2009, cand Consiliul Local al Municipiului Pascani a întocmit un studiu cu privire la aceasta problema, solicitarea pentru proiect fiind depusa la Ministerul Dezvoltarii Regionale chiar la începutul anului 2009. "Pe parcursul anului 2009 – 2010, Ministerul Dezvoltarii Regionale a solicitat punerea la dispozitie a terenului pe care ar trebui sa se construiasca locuintele ANL, precum si alte documente ce au fost predate de Consiliul Local al Municipiului Pascani. Cu toate acestea, se pare ca lucrurile stagneaza, iar cele 76 de apartamente refuza sa vada lumina unui proiect finalizat. Este o nevoie acuta de locuinte, mai ales ca la o populatie de circa 50.000 locuitori, cati are Municipiul Pascani, exista o cerere sub oferta. De aceea, prin întrebarea adresata doamnei Ministru Elena Udrea, se asteapta o clarificare asupra proiectului de construire a celor 76 de apartamente, asupra stadiului lucrarilor, precum si a graficului de realizare a investitiei", precizeaza Florin Constantinescu, senator PSD, intr-un comunicat de presa.
Florin Constantinescu La inceputul acestei saptamani, senatorul PSD, Florin Constantinescu, a adresat, în Plenul Senatului, o întrebare Ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, referitoare la un proiect de construire a 76 de apartamente în Municipiul Pascani. Necesitatea construirii unor blocuri ANL a aparut în anul 2009, cand Consiliul Local al Municipiului Pascani a întocmit un studiu cu privire la aceasta problema, solicitarea pentru proiect fiind depusa la Ministerul Dezvoltar