Senatul a adoptat, miercuri, cu 115 voturi favorabile şi două abţineri, noua formă a Legii ANI, modificată de comisia juridică după cererea de reexaminare a preşedintelui, potrivit Mediafax.
Senatorii au dat un vot asupra raportului întocmit de Comisia juridică, cererea PDL de a se discuta pe articole fiind respinsă.
Senatorii PSD, PNL şi UDMR au solicitat ca votul la cererea de reexaminare a Legii ANI să se facă pe raportul Comisiei juridice, în timp ce senatorii PDL şi ministrul Cătălin Predoiu au pledat pentru o dezbatere pe articole a raportului.
Raportul comisiei juridice, prin care au fost acceptate doar câteva din solicitările de reexaminare formulate de preşedintele Traian Băsescu şi se corectau unele prevederi declarate neconstituţionale, a fost votat cu 111 voturi "pentru", trei abţineri şi un vot împotrivă. Prin votul dat miercuri de plenul Senatului s-a respins prelungirea termenului de la un an la trei ani pentru prescripţia verificărilor declaraţiei de avere, precum şi reînnfinţarea comisiilor de cercetare a averilor.
În timpul dezbaterilor, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut că, dacă senatorii vor adopta proiectul în varianta propusă de Comisia juridică, România dă un semnal că România nu este interesată de mecanismul de cooperare.
"Dacă veţi adopta raportul fără să trecem la dezbatere pe articole, atunci mesajul va fi foarte simplu, nu ne interesează problema de integritate, nu ne interesează mecanismul de cooperare, nu ne interesează în general ce părere aveţi despre noi", le-a spus el senatorilor.
El a contrazis punctele de vedere potrivit cărora ANI este exclusiv o problemă internă.
"ANI este o problemă a Comisiei Europene, pentru că această Comisie, în 1996, a acceptat România şi Bulgaria printre statele membre pe baza mecanismului, iar Comisia este, la rândul ei, acum, pusă sub o presiune enor