Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Portret-Viaţa lui Soos Tibor se învârte în jurul baschetului

Publicat in Adevarul, miercuri 30 iunie 2010 ·

Mureşeanul spune o poveste de succes în care baschetul ocupă prim-planul, indiferent dacă e vorba de jocuri în curtea şcolii, pe terenul de joc sau pe bancă, din postura de antrenor.

Aruncările la coş sunt specialitatea casei pentru Soos Tibor-Zsolt. Joacă baschet de când se ştie, dar a început să practice sportul într-un cadru organizat abia la 14 ani. „Până atunci jucasem în curtea şcolii. Nu există un motiv anume pentru care m-am apucat de acest sport. Pot spune doar că din momentul în care am pus mâna pe o minge de baschet m-am simţit atras de între fenomenul pe care îl implică”, povesteşte bărbatul. De atunci, baschetul a devenit cel mai important element din viaţa lui Zsolt. Nu îl interesa nimic altceva şi de aceea dădea dovadă de ambiţie şi o voinţă de fier de fiecare dată când juca. „Mă trezeam cu baschetul în gând şi adormeam cu el. Jucam dimineaţa, după-masa şi seara”, afirmă mureşeanul. Zsolt a făcut parte din echipa BC Mureşului care a reuşit performanţa de a promova în premieră în liga naţională de baschet, sub comanda lui Mihai Corui. De atunci, echipa mureşeană a devenit cea mai iubită formaţie de club din oraş, atrăgând un public numeros la fiecare meci disputat în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş.

Caută jucători de clasă

La 22 de ani a decis să se ocupe de pregătirea copiilor şi să-i introducă în lumea baschetului pe cai care visau să calce pe urmele marilor jucători de pe mapamond. A ajuns antrenorul mai multor grupe de copii de la Baschet Club Mureş, fiind unul dintre cei mai apreciaţi. „Mereu mi-a plăcut să mă aflu în preajma copiilor şi să le transmit dragostea faţă de sport în general şi baschet în special. De accea mi-a făcut plăcere să mă apuc de antrenorat. Am ajuns un antrenor sever atunci când e cazul, dar totodată foarte apropiat de elevii mei. Cred că m-am născut pentru a antrena copii şi îmi doresc enorm să găsesc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 45 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 47 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 26 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°