A apărut o nouă strategie de securitate naţională, în care scrie că una dintre „vulnerabilităţi“ este presa. Într-o listă lungă de potenţiale ameninţări şi pericole la adresa ţării şi cetăţenilor săi, cineva a strecurat şi presa. Să fi citit studii academice complicate despre manipularea prin presă şi altele asemenea? Probabil, dar nu cred că asta e explicaţia apariţiei mass-media ca sursă de pericol.

E greu de găsit, de altfel, vreo explicaţie logică a acestei năzbîtii. Dar – cu voie sau fără voie – cine a avut ideea includerii presei printre „vulnerabilităţi“ a dat un os de ros, timp de mai multe zile, jurnaliştilor şi comentatorilor. Care, desigur, cu o îngrijorare sinceră faţă de propria breaslă sau doar găsind un bun pretext de a mai trage cîte-o rafală spre cabinetele puterii, au dat glas indignării în cuvinte mari şi tari: „se reintroduce cenzura“, „ziarele vor putea fi desfiinţate“ etc. etc. Într-o ţară mai aşezată, o năzbîtie ca asta ar fi fost tratată cel mult cu o ironie. La noi, se pare, sentimentul cetăţii asediate e mai puternic decît ne place să credem şi e localizat mai ales la (unii) editorialişti şi comentatori, iar strigătul „săriţi, mă omoară vampirul!“ ne e veşnic la îndemînă.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an Nu spun că năzbîtia n-ar fi trebuit comentată, ci doar că – aşa cum prea adesea se întîmplă – nu vedem pădurea din cauza vreunui tufiş prăpădit, în care cel mult ne putem agăţa nădragii, nicidecum să ne pierdem în străfundurile sale. Acordînd atîta atenţie nefericitului paragraf în care presa era desemnată drept „vulnerabilitate“, spaţiul nostru public a ratat ocazia de a dezbate cu adevărat chestiunile importante privind securitatea naţională. Amestecul de băşcălie şi panică ne-a împiedicat să vorbim serios despre lucruri serioase. De exemp