Două din cele 11 persoane arestate în SUA, pentru spionaj în favoarea Rusiei, aveau conturi pe saiturile de socializare. Prin in ermediul acestora, chiar a pozelor postate acolo, FBI crede că erau transmise multe informaţii către Rusia.
Absolventul Universităţii de Stat din Amur şi al Universităţii Politehnice, Mihail Semenko, 27 de ani, avea, susţine FBI , o acoperire perfectă. În ochii lumii era un utilizator pasionat al site-ului de socializare “Odniklassniki”, loc unde avea şi 50 de prieteni, informează RIA Novosti. Conform datelor existente, Semenko călătorea mult în SUA, pentru ca apoi să îşi expună fotografiile realizate pe aceste site-uri. De altfel, în pagina sa din site-ul Linkedin el se prezenta drept lucrător în domeniul turistic.
Prietena sa, Iulia, povesteşte că a făcut cunoştinţă cu el în anul 2000 în oraşul Nijnii Novgorod. Mihail este poliglot, cunoaşte multe limbi străine, iar după terminarea studiilor a lucrat o perioadă în China, a povestit Iulia pentru site-ul LifeNews.
Este de remarcat că unul dintre factorii decisivi în demascarea lui Semenko a fost chiar activitatea din China. Chiar acolo l-au desconspirat agenţii americani. Sub pretextul transmiterii către el de“acte importante ” şi a legăturilor de prietenie realizate ulterior, Semenko s-a desconspirat.
- Nu ne-am întâlnit la Beijing în 2004? L-a întrebat un agent FBI pe Mihail
- Este posibil, dar cred că totuşi ne-am întâlnit în Harbin, a răspuns Semenko
Mai târziu, un astfel de dialog s-a dovedit că este un fel de parolă pentru “spioni”, informează sursele americane mass-media. Acest tip de tehnică de abordare a spionilor ruşi, considerată învechită, chiar replică de filme de aventură, a fost descrisă de către FBI ca fiind folosită de agenţii arestaţi duminică, pe teritoriul SUA.
Între timp, un album foto c