Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barbulescu, Prime Transaction: Pe termen scurt inca predomina pesimismul

Publicat in Wall-Street.ro, joi 1 iulie 2010 ·

Bursa de Valori Bucuresti a inchis sedinta de tranzactionare pe cresteri, dupa patru sedinte de scaderi, cel mai mare avans fiind inregistrat de cele cinci SIF-uri.

Lichiditatea pietei de actiuni a urcat la 31,44 milioane lei (7,19 mil. euro), iar rulajul total al Bursei a fost de 35,32 milioane lei (8,08 mil. euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 2,18%, pana la 4.743,86 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 1,41%, pana la 2.804,47 puncte.

“O sa mai avem astfel de sedinte de cresteri, insa acum conteaza in ce miscare se va inscrie piata in ansamblu. Daca semnalele nu vor fi in continuare de apreciere ar fi sa se marcheze profitul daca exista sau daca nu, sa se realizeze un exit cat mai elegant”, a declarat Adrian Barbulescu, broker la Prime Transaction.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 3,16%, pana la 19.870,24 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,09%, ajungand la 9.597,13 puncte.

“Pe termen scurt inca predomina sentimentul pesimist in piata si Bursa va reactiona pozitiv doar daca situatia externa va fi destul de buna. Totusi nu cred ca ar trebuit sa vedem deprecieri semnificative, ci evolutii in plan lateral”, apreciaza Barbulescu.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 2,32%, la 431,76 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 1,62%, pana la 685,58 puncte.

“In urmatoarele 2 zile am putea vedea o atitudine de stan-by”

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cel mai mare rulaj din piata, de 7,81 milioane lei, iar cotatia a urcat cu 2,61%, la 1,18 lei, iar titlurile SIF Moldova (SIF2) au castigat cu 3,30%, la cotatia de 0,94 lei, pe o lichiditate de 3,49 milioane lei.

Brokeru

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 58 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°