Cheltuirea nejustificată a banilor la Serviciul Public Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Craiova este confirmată prin raportul de audit.
Contractarea cu dedicaţie a sute de mii de lei din bugetul Serviciului Public Administraţia Pieţelor şi Târgurilor (SPAPT) Craiova, descoperită de jurnalişti luna trecută, face obiectul raportului de audit al Primăriei Craiova. Potrivit auditorilor, atât în cazul contractelor de reparaţii pe bandă rulantă, fără licitaţie, cât şi în cel al deszăpezirii, atribuirea directă a banilor obţinuţi din exploatarea bunurilor publice nu se justifică. Este vorba despre contractarea de lucrări de reparaţii generale în valoare de 82.507 lei, fără TVA, prin două acte încheiate în aceeaşi zi - 8 octombrie 2009, cu aceeaşi firmă - Ilcons Slatina, astfel încât suma pe fiecare contract să fie mai mică decât limita peste care autoritatea este obligată să organizeze licitaţie - 15.000 de euro.
„Ambele contracte fiind de natura lucrărilor de reparaţii trebuia încadrate la codul CPV 45453000 - Lucrări de reparaţii generale şi de renovare, iar procedura aplicată era «cerere de oferte» în SEAP, în loc de achiziţie directă, valoarea cumulată fiind de 82.507,8 lei exclusiv TVA, reprezentând aproximativ 19.600 de euro“, se arată în raportul de audit. În plus, din raport reiese că au fost încheiate acte adiţionale la contractele de bază, procedură aplicabilă numai în cazul licitaţiei, conform OUG nr. 34/2006, nu şi al atribuirii directe. Altă achiziţie fără licitaţie publică este achiziţionarea, tot în 2009, de tablă şi diverse accesorii pentru reparaţiile acoperişului de la Târgul Romaneşti, în valoare de 77.032 de lei, adică un pic peste 15.300 de euro la cursul valutar de la acea dată. Potrivit legii, era obligatorie organizarea licitaţiei publice. Ca să nu mai vorbim de faptul că în programul anual al achiziţiilor publice este trecu