Cu mulţi ani în urmă, pe vremea când erau străzi cu multe case, în curţi mari, gospodinele pregăteau minunile de mâncăruri, în bucătăriile de vară, lăsând să se înmiresmeze aerul cu mirosul lor.
Cum ajungeam acasă, îmi plăcea să-i dau raportul bunicii unde şi a ce mirosea. Era ca un fel de joc în care bunica era conducătorul, iar eu trebuia să-mi dau silinţa să recunosc după miros ce fel de preparate se pregăteau şi ce ingrediente conţineau.
Era sezonul dulceţurilor şi curţile erau pline de miresme dulci-îmbătătoare. N-am rezistat şi, de cum am intrat, i-am zis:
- La Maria, a venit fii-sa Paraschiva şi au făcut dulceaţă de flori de salcâm.
- Ştiu. A fost la noi şi l-a pus pe Costel să se caţăre în salcâm să-i culeagă flori, zice ea scurt.
- La tutungeoaica mirosea a chifteluţe cu brânză sărată, dar şi din cele dulci, din dovlecei. La... Coca, florăreasa, mirosea a crini imperiali şi a ardei umplut. La Săftica mirosea a dulceaţă de trandafiri, la Paulina mirosea a dulceaţă de căpşune, iar la Lenuţa mirosea a ciorbă de ştevie cu lobodă şi borş. Gata, cam atât!, mai zic eu. O întreb din ochi şi ea pricepe imediat şi-mi răspunde:
- Las' că vezi tu acum a ce-o să miroasă şi la noi. Treci de te schimbă şi spală-te ca să mănânci! Şi să nu te întinzi la stat că avem multă treabă!
M-am grăbit cât am putut. Curiozitatea mă îmboldea şi parcă nu mai terminam de mâncat.
Între timp, bunica îşi făcea de lucru în bucătăria de vară. Am strâns masa şi m-am prezentat la ea, ca un soldat. Într-un lighenaş avea 100 de nuci verzi, abia luate din pom. Bunica mi-a zis, mijind ochii şmechereşte:
- Anul ăsta o facem din nou. Borcănelul rămas de acum doi ani îl mâncaţi voi!, adică eu şi ceilalţi, verişori şi vecini.
O bucurie şi o nerăbdare m-au cuprins. Era şi normal. De obicei, bunica pre
