Zoom Explicaţie Foto Una dintre ultimele fotografii ale lui Petrache Lupu (dreapta): în toamna lui 1974, alături de ziaristul Mihai Anthony
Zoom Note 1. Termen lansat cu un secol în urmă, de Otto Rudolf, pentru a denumi reacţia de spaimă şi fascinaţie a oamenilor confruntaţi cu fenomene naturale sau cu evenimente cutremurătoare şi aparent inexplicabile 2. Când tatăl său se încălzea arzând crucile din cimitir, Petrache îl mustra că fură „umbra morţilor” şi apoi ducea resturile înapoi pe groapă. 3. Pe 17 august 1935, ziarele consemnează: „Părintele Bobin a spus că dl. arhitect Cantacuzino donează pentru mânăstirea ce se va construi 40.000 de cărămizi şi se oferă să întocmească gratuit planurile”.
Povestea, pe scurt, a lui Petrache Lupu poate constitui materia fabuloasă a unei analize etnologice plină de istorii miraculoase: o etnologie a minunii ca o minune a etnologiei. S-a născut, a trăit o viaţă lungă (14 octombrie 1907-14 decembrie 1994) şi a murit în satul său de câmpie de lângă Calafat, din sudul României. Nimic extraordinar până aici, dacă anumite detalii ale istoriei sale nu ar atrage atenţia etnologului.
În primul rând, s-a născut în zi mare, de Sfânta Muceniţă Parascheva, zi de pelerinaj şi de rugăciune pentru creştinii ortodocşi din Balcani. Apoi, pentru că îl chema Lupu şi tocmai pentru că moştenise numele de la tatăl său, putem spune că provenea dintr-o familie însemnată. Mai precis, nu dintr-un neam important sau de vază, ci dintr-unul care continua să poarte semnul unei cumpene grele între viaţă şi moarte.
Conform credinţelor din satele vechi, dacă un prunc era grav bolnav sau în pericol de moarte, era supus unor practici magice de curăţire şi de naştere din nou. Printre acestea, cea mai curentă era schimbarea numelui copilului, prin înlocuirea cu nume tari, care să sperie şi să îndepărteze duhurile rele: Lupu, Ursu,