Câţiva tineri au înfiinţat un serviciu prin care îi informează pe şoferi unde sunt amplasate aparate în zona lor.Şoferii trebuie doar să trimită un SMS la numărul 1261 cu numele judeţului care îi interesează şi primesc înapoi cinci mesaje cu numele localităţilor în care sunt amplasate radarele. Serviciul costă 1 euro.
Serviciul care îi informează pe şoferi despre prezenţa radarelor din toată ţara prin se numeşte Radarsms şi este funcţional de anul acesta, de la 1 mai. Expeditorul smsului va primi înapoi un prim sms în care va fi informat cu privire la radarele semnalate până în momentul respectiv, localităţile în care se află, tipul de radar (fix sau mobil) şi ora la care au fost observate.
Cinci mesaje în trei ore
În plus, timp de trei ore de la solicitarea făcută prin SMS, şoferul care expediază mesajul mai primeşte până la încă patru mesaje, în cazul în care mai sunt semnalate şi alte radare in judeţul respectiv. „Este foarte simplu şi practic de utilizat acest sistem. Omul ne trimite SMS-ul cu judeţul pe care urmează să îl traverseze şi noi îi transmitem în timp real informaţiile de care are nevoie, adică locul în care se află radarul, ora şi tipul de radar“, a explicat managerului de proiect al Radarsms, Marian Marcu.
Tot şoferii aduc informaţiile
Cât despre modalitatea prin care află unde şi când sunt plasate radarele, Marian spune că se bazează în mare măsură tot pe participanţii la trafic. „Dacă apare un radar nou în trafic, orice conducător auto îl poate semnala atunci când îl vede la trei numere de telefon cu tarif normal, pentru ca ceilalţi participanţi la trafic să fie avertizaţi în timp util“, a spus Marian. Numerele de telefon la care pot fi semnalate radare şi celelalte informaţii legate de acest nou serviciu sunt afişate pe pagina web www.radarsms.ro. „Momentan, Radarsms poate fi folosit doar între orele 8.00