“Nu-i lumina nicari/ O murit tati ominii!”
Traim într-o tara minunata în care legile guverneaza peste o maree de declaratii publice, evident cu flux si reflux în functie de putere – opozitie si de evaziune – corectitudine. Suntem într-un alt moment de cumpana pentru tara, cum au fost nu putine peste acest popor. Nu avem bani pentru proprii cetateni. Fie copii, batrâni, mame, asistati social, saraci dupa o viata de munca. Nu sunt de stânga. Dar nu sunt nici orb, desi îmi place la nebunie lumea umbrelor si penumbrelor lui Borges. Bani luati în orice conditii de la FMI vânzând viitorul patriei, deh, ce o mai fi patria în ziua de azi. Taieri de salarii de-a valma. Compensate pentru bolnavi pe bani. TVA aburcat la 24% când tu ca premier nu ai dat niciodata în viata ta macar un salariu cuiva. Multe decizii grele, multe foarte aiurea, dar si câteva fara de tagada foarte bune. Si totusi e clasica întrebare, daca nu sunt bani, de unde?!
E atât de simplu. Înca de când cu legea impozitului pe venit global dupa 2000 fiecare cetatean era obligat sa declare toate veniturile. Au fost impozite pe cote de venit si functie de regularizari, o vreme. A venit apoi cota unica de 16%. Impozit pe venituri, pe baza fisei fiscale si a adeverintei de venit, a contractelor de închirieri si altor tipuri de venituri. E vorba de o declaratie catre ANAF. Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Omul declara si ANAF stabileste cât ai de platit. Aici e buba cea mare.
Sunt, cred, sute de mii de români care nu declara cât câstiga si oricum e extrem de greu sa lupti cu evaziunea într-o tara corupta, saraca si unde lipsa de educatie si lipsa de civilizatie sunt cele mai grave probleme ale natiei.
Un sef de administratie financiara stie tot. Avem aici cetatenii onorabili, primar, directori de institutii de stat fara firme, bugetari de rang, magistrati, doctori, profes
