Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarom schimbă sistemul de taxare la bagajele de cală

Publicat in Ziarul Financiar, joi 1 iulie 2010 ·

Compania aeriană de stat Tarom, cu pierderi estimate la 21 mil. euro anul trecut, va introduce un nou sistem de taxare a bagajelor de cală începând cu 1 iulie, ce presupune trecerea de la un sistem bazat pe greutate la unul bazat pe numărul de bagaje. Astfel, pasagerii care călătoresc la clasa business pot transporta gratuit trei bagaje, iar pasagerii care călătoresc la clasa economic pot transporta doar un bagaj de cel mult 23 de kilograme. "Trecerea la noul sistem bazat pe piesă aduce pasagerilor Tarom de la clasa economic tarife de cinci ori mai mici pentru transportul excedentului de bagaj de cală, respectiv un tarif fix de 50 de euro pentru un bagaj de cel mult 23 de kilograme", au declarat reprezentanţii companiei. Sistemul anterior de taxare pevedea tarife de 10-12 euro pe kilogram, în situaţia în care era depăşită limita maximă de 20 de kilograme. De asemenea, pasagerii de la clasa economic vor putea avea mai multe bagaje, care să cumuleze 20 de kilograme, nu doar unul singur aşa cum prevede sistemul actual.

Cu toate acestea, pasagerii (cu bilete la clasa economic) care îşi iau al doilea bagaj cu o greutate de până în cinci kilograme vor plăti mai mulţi bani pe sistemul nou.

Compania aeriană de stat Tarom, cu pierderi estimate la 21 mil. euro anul trecut, va introduce un nou sistem de taxare a bagajelor de cală începând cu 1 iulie, ce presupune trecerea de la un sistem bazat pe greutate la unul bazat pe numărul de bagaje. Astfel, pasagerii care călătoresc la clasa business pot transporta gratuit trei bagaje, iar pasagerii care călătoresc la clasa economic pot transporta doar un bagaj de cel mult 23 de kilograme. "Trecerea la noul sistem bazat pe piesă aduce pasagerilor Tarom de la clasa economic tarife de cinci ori mai mici pentru transportul excedentului de bagaj de cală, respectiv un tarif fix de 50 de euro pentru un bagaj de cel mult 23 de k

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vânt în Hunedoara şi Caraş-Severin, sâmbătă dimineaţa

Ziarul Financiar acum 50 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţa, o avertizare cod roşu de vânt pentru zona montană a judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin. Codul roşu este valabil în judeţul Caraş-Severin, în zona de munte de la peste 1800 me

Bogat investitor din Silicon Valley, atac la Greta Thunberg și la cei care vor limitarea AI: „Legionarii Antihristului”

HotNews acum 40 minute
Activista pentru climă Greta Thunberg şi toţi cei care resping progresele inteligenţei artificiale sunt „legionarii Antihristului”, a susţinut miliardarul Peter Thiel, influent investitor în tehnologie din Silicon Valley, relatează The Guardian și A

VIDEO Trump anunță că a fost sunat de câștigătoarea Nobelului pentru Pace / Ce i-ar fi spus Machado

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a spus că laureata Premiului Nobel, Maria Corina Machado, l-a sunat și i-a spus că a acceptat premiul în onoarea lui, declarația venind după ce Casa Albă acuzase anterior că membrii Comitetului Nobel au ales „politica

Transfăgărăşanul şi Transalpina rămân închise în weekend

Ziarul Financiar acum o ora
Drumul Naţional 7C - Transfăgărăşan şi DN 67C - Transalpina rămân închise în weekend, din cauza ninsorii din ultima săptămână acumulată pe carosabil. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, sâmbătă dimineaţa nu su

Guatemala primeşte primul zbor din SUA cu migranţi din ţări terţe

Ziarul Financiar acum 54 minute
Autoritatea pentru migraţie IGM din Guatemala a declarat vineri seara că a primit un prim zbor din SUA care transporta migranţi străini repatriaţi din Statele Unite, precum şi cetăţeni guatemalezi, relatează Reuters. Zborul transporta trei hondurien

Emmanuel Macron l-a numit din nou pe Sebastien Lecornu în funcţia de prim-ministru al Franţei

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele Franţei Emmanuel Macron l-a numit pe Sebastien Lecornu în funcţia de prim-ministru, reînnoindu-i mandatul după ce acesta demisionase la începutul săptămânii, în speranţa că loialistul va reuşi să obţină suficient sprijin din partea unui

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 12 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Poliția ironizată după „captura record” de un miliard de euro în Portul Constanța. Banii erau recuzită de film

Adevarul acum 2 ore
Val de ironii s-a declanșat la adresa Poliției, după ce banii găsiți în Portul Constanța ar fi, de fapt, recuzită de film. Poliția Română anunțase că, împreună cu vameșii, s-a reușit o captură-record în Portul Constanța Sud, unde s-ar fi găsit bancn

Video Kim Jong-un a organizat o paradă militară grandioasă la Phenian, la 80 de ani de la înființarea Partidului Muncitorilor

Adevarul acum o ora
Coreea de Nord a marcat vineri seară, printr-o amplă paradă militară în centrul capitalei Phenian, 80 de ani de la fondarea Partidului Muncitorilor, formațiunea aflată la putere. Evenimentul s-a desfășurat în prezența liderului Kim Jong-un și a unor

Știri România FOTO. O femeie amendată cu 30.000 de lei pentru arderea deșeurilor în zona unei magistrale de gaz

Ziua Constanta acum 2 ore
Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit vineri seara pe strada Drumul Cetății din municipiul Bistrița, după ce au fost sesizați că o persoană a aprins un foc în aer liber. La fața locului, aceștia au descoperit că o femeie

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/11°
Iasi
acum

11°
sâm.

8°/15°
dum.

10°/16°
lun.

8°/13°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

8°/15°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/19°
lun.

9°/17°
mar.

9°/16°