Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat începerea negocierilor cu social-democraţii pentru o platformă comună, în timp ce şeful PSD, Victor Ponta, a negat că ar fi avut loc o astfel de discuţie.
Antonescu a afirmat, la Antena 3, că a stabilit cu Victor Ponta ca negociatorii celor două partide să se întâlnească pentru a stabili o platformă pentru o „guvernare de avarie".
Citiţi şi:
Social-democraţii vor să depună plângere penală împotriva Robertei Anastase pentru validarea votului pentru conducerile SRTV şi SRR
PDL obţine tot, dar nu şi popularitate
Liderul liberal a susţinut că Opoziţia trebuie să formeze, în jurul acestei platforme, o altă majoritate în Parlament pentru a schimba actualul Guvern. Viceliderul grupului PNL din Cameră, Eugen Nicolăescu, a declarat şi el că, în prima fază, va fi discutată o formulă de colaborare parlamentară.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu este însă de acord cu ideea unei guvernări de avarie. „Exclud această variantă pentru că nu este o chestie serioasă, atât timp cât nu avem majoritate, atât timp cât Traian Băsescu desemnează premierul", a spus Ponta.
În schimb, în viziunea preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, conlucrarea PSD-PNL este obligatorie şi poate pune bazele viitoarei guvernări.