Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul TVA a băgat frica în hunedoreni: şi-au făcut provizii pentru a face faţă scumpirilor

Publicat in Adevarul, joi 1 iulie 2010 ·

Creşterea bruscă a preţurilor i-a băgat în alertă pe hunedoreni. Comercianţii se declară mulţumiţi de vânzările din ultimele zile, dar afirmă că în urma scumpirilor, profitul lor va fi diminuat drastic.

Până în această dimineaţă, când comercianţii au afişat noile tarife la marfa expusă, sute de oameni şi-au consumat economiile la cumpărături în hypermarketurile din Deva şi Hunedoara.

„În ultima zi cu TVA-ul nemajorat am avut o creştere a vânzărilor de aproximativ 50 la sută, comparativ cu o zi obişnuită. Nu este un lucru care să ne bucure, pentru că ne aşteptăm ca vânzările să scadă. Previziunile noastre pentru perioada care va urma sunt sumbre. Până în luna decembrie ne aşteptăm ca vânzările să scadă cu câte zece procente în fiecare lună”, a declarat Alin Costea, director de vânzări în cadrul unui hypermarket din municipiul Deva.

Unele magazine au avut program prelungit, până în jurul orei 2.00, în această dimineaţă. Hunedorenii au venit în număr foarte mare la cumpărături, pentru a poată achiziţiona produsele la preţul vechi. Azi-dimineaţă, în multe supermarketuri, rafturile de obicei încărcate cu produse de bază, erau pustii.

„Am făcut cumpărături de 100 de lei: zahăr, ulei şi făină. Atât mi-am permis acum, dar sper ca alimentele să îmi ajungă până la sfârşitul anului. Mi-am luat măsuri de urgenţă, deoarece nu ştiu ce va urma şi cu cât vor creşte preţurile la mâncare”, spune Maria Negrean, o pensionară din Hunedoara.

Aseară, un alt hunedorean, Ladislau Demeter (foto), a ieşit din magazin, de asemenea, cu căruciorul aproape încărcat de alimente.

La fel de pesimist faţă de viitorul economiei, bărbatul spune că va fi nevoit, ca toată lumea, să se întoarcă la magazin, pentru a înfrunta noile preţuri. „Nu avem ce face. Nu putem renunţa la alimente, chiar dacă preţurile cresc. După ce „proviziile” se vor termina, o să dă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°