- Editorial - nr. 583 / 1 Iulie, 2010 Numele piticului din poveste, ager la minte, vazut de obicei, calarind un iepure schiop, se potriveste la propriu institutiei statului nostru ale carui fapte sunt intr-adevar de-o schioapa, dar neintrecut la vorbarie. Dupa ce timp de mai bine de o luna si ceva a tinut-o una si buna, impotriva evidentelor, ca nu va fi marit sub nicio forma TVA, pentru ca aceasta ar insemna uciderea initiativei private si distrugerea economiei, acum, cand Curtea Constitutionala a dat Guvernului si presedintelui castig de cauza doar pe jumatate, o intorc ca la Ploiesti, spunand ca salvarea natiunii sau, mai bine-zis, a statului ultrabirocrat vine tocmai de la acest TVA majorat la 24 la suta. Dumnezeu mai stie ce-i in capul acestor farisei turmentati de nestiinta, care, de atata vreme, in demersurile lor disperate, dau din colt in colt pentru ca nu mai stiu exact ce au de facut, adica n-au solutii pentru iesirea din criza, in schimb incearca marea cu sarea pentru a-si salva propria piele, adica pozitia si averile dobandite ilicit. A da astazi solutii adecvate in cazul Romaniei este extrem de dificil. Lasate sa-si urmeze calea nefasta, lucrurile au ajuns atat de complicate, incat descifrarea lor a devenit o foarte mare problema. Ingemanarea raului cu binele in laboratoarele guvernamentale este atat de perfecta, de ombilicala, de organica, incat, acum, orice incercare de separare a unuia de celalalt a devenit imposibila, fara a aduce prejudicii existentiale si esentiale intregului, adica sistemului social. In felul acesta nu avem altceva de ales decat sa acceptam povetele proverbului ca "rau e cu rau, dar mai rau fara rau" sau dintre doua rele, de ales este raul cel mai mic. Dar cat de mic poate fi raul cel mic? In cazul Romaniei, credem ca el este mult mai mare decat ne-am fi asteptat. Daca pensionarilor nu li se vor lua bani direct din buzunar, S