Poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Urban l-au depistat într-un lan de grâu, la intersecţia Şoselelor de Centură şi Focşani, în noaptea de 28 spre 29 iunie, puţin peste ora 3.00, pe Petrică A.(18 ani).
Tânărul părea suspect, deoarece emana miros puternic de combustibil. Poliţiştii au efectuat cercetări în teren şi la 25 de metri distanţă au găsit 5 bidoane a câte 20 de litri şi unul de 10 litri, încărcate cu motorină. De asemenea, aceştia au stabilit că împreună cu Marius I. (20 de ani) şi George O. (19 ani) au forţat buşonul de la rezervorul unui autotir parcat pe DN 2B, de unde au sustras cantitatea de motorină pe care au ascuns-o în lanul de grâu, intenţionând mai apoi să o transporte cu un autoturism. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.